Klaus Iohannis a dat undă verde DNA pentru urmărirea penală a lui Costel Alexe Recomandat

Marți, 05 Ianuarie 2021 14:13
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, ministrului Justiţiei, Stelian Ion, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Mediului Costel Alexe.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 5 ianuarie, ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor şi pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 - 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008", arată Administraţia Prezidenţială.

Totodată, se arată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.

(Citeşte şi DNA: Costel Alexe, fostul ministru al Mediului, suspectat de luare de mită)

DNA a cerut, luni, Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare.

"În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi instigare la delapidare", se preciza într-un comunicat al DNA transmis, luni, Agerpres.

DNA nu menţionează numele pentru care face sesizarea, însă surse judiciare au declarat că este vorba despre fostul ministru al Mediului Costel Alexe.

Potrivit DNA, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada martie - aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră şi la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deşeuri neconforme.

"Foloasele respective, în cantitate de 22 de tone (aproximativ 103.000 lei), ar fi fost primite, în datele de 23 aprilie 2020 şi 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale administrată de o rudă de-a sa", menţionează anchetatorii.

Fostul ministru Costel Alexe a declarat luni că are încredere în actul de justiţie şi că îşi doreşte cât mai repede finalizarea acestui demers.

"Am aflat cu surprindere şi am luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind propunerea începerii urmăririi penale îndreptată împotriva mea. Vreau să precizez următoarele: am încredere în actul de justiţie şi îmi doresc cât mai repede finalizarea acestui demers care va statua exact realitatea: nu am cerut şi nu am luat în întreaga mea activitate publică foloase necuvenite cu încălcarea legii. Nu voi face nicio referire publică la această situaţie, în acest moment al demersului judiciar, dar vă asigur că în perioada următoare voi studia acuzaţiile care îmi sunt aduse şi voi oferi toată cooperarea şi transparenţa mea în faţa organelor judiciare'', a spus Costel Alexe, preşedintele Organizaţiei PNL Iaşi.

Marţi, procurorul general Gabriela Scutea a declarat că este posibil ca în această zi să fie finalizat referatul de sesizare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Mediului Costel Alexe. (Sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu