Pro România şi ALDE fuzionează. La Galaţi, Cristian Dima şi Nicolae Marin trebuie să facă echipă Recomandat

Vineri, 09 Octombrie 2020 10:19
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Organismele statutare ale Pro România şi ALDE au decis ca cele două formaţiuni politice să fuzioneze. Noul partid se va numi Pro România Social Liberal.
”Am luat decizia de a avea candidaţi comuni la alegerile parlamentare şi cei mai buni oameni, care îndeplinesc toate criteriile profesionale, de integritate, de recunoaştere locală, dar şi de capacitate profesională în Parlament vor fi candidaţii noştri, candidaţi comuni, şi sunt convins că atât la Pro România, cât şi la ALDE, oamenii care vor fi aleşi într-o singură echipă, într-un singur partid care se va numi Pro România Social Liberal şi într-o singură viziune şi gândire pot să blocheze ceea ce în acest moment pare un drum drept spre prăpastie”, a spus Victor Ponta.
Călin Popescu Tăriceanu a declarat: ”Organismele statutare ale PRO România şi ale ALDE au decis simultan să pornim la drum împreună, să creăm o forţă politică mai puternică, să ne unim resursele, având în vedere că pe scena politică s-a constatat o puternică polarizare între cele două partide mari, o radicalizare a discursului politic şi aş spune o dorinţă manifestă a partidelor mari de a elimina partidele mici. Decizia de fuziune de astăzi este răspunsul nostru comun la această situaţie politică”.

Ce spun preşedinţii organizaţiilor locale ale celor două partide

”În zilele următoare se va stabili cum ne vom organiza în teritoriu. Cert este că Galaţiul are nevoie de sprijin parlamentar, antreprenorii din Galaţi au nevoie să fie reprezentaţi la nivel parlamentar pentru că situaţia actuală o cere mai mult ca niciodată”, a declarat preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima. Acesta a mai spus că probabil conducerea filialei locale va fi bicefală (cu doi copreședinți) și a subliniat că dacă această fuziune ar fi avut loc înainte de alegerile locale, atunci electoratul social-liberal ar fi fost altfel mobilizat, iar scorul politic obținut ar fi fost net superior.
Preşedintele organizaţiei gălăţene a Pro România, senatorul Nicolae Marin, a declarat: ”Până în primăvară, fiecare partid va râmăne pe structura lui. Alianţele electorale pentru alegerile parlamentare trebuiau declarate până pe 15 septembrie. Deci candidaturile comune vor fi făcute pe listele Pro România. Vom fi mai puternici împreună şi vom deveni cu siguranţă a treia forţă politică din Galaţi, după PSD şi PNL. Împreună avem un număr însemnat de consilieri locali în aproape toate localităţile din judeţul Galaţi, avem şi câteva primării ale unor localităţi importante câştigate, în comparaţie cu USR”. Acesta a precizat, că restul detaliilor organizatorice vor fi stabilite în următoarele zile, când va avea loc un congres. Aşa cum este de aşteptat, Nicolae Marin şi Cristian Dima vor deschide listele de candidaţi la alegerile parlamentare, însă cine va candida la Senat şi cine la Camera Deputaţilor, va fi stabilit de conducerea centrală a partidului, susţine Nicolae Marin.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu