Social-democraţiii gălăţeni îl susţin pe Victor Ponta

Vineri, 19 Aprilie 2013 03:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Cei 114 social-democraţi gălăţeni care vor participa la Congresul PSD programat în perioada 19 -20 aprilie la Bucureşti vor susţine candidaturile pentru preşedinţia partidului a lui Victor Ponta, precum şi cea a lui Liviu Dragnea pentru funcţia de preşedinte executiv. Acest lucru ne-a fost declarat de prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PSD Galaţi, Gheorghe Saghian, care ne-a mai precizat că social-democraţii gălăţeni care vor fi prezenţi la congres îl vor vota, de asemenea, şi pe preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Dan Nica, actualul ministru pentru Societatea Informaţională, care şi-a anunţat recent candidatura pentru unul dintre cele 8 posturi de vicepreşedinte al partidului la nivel naţional. Dan Nica şi-a anunţat intenţia de a candida în cadrul conferinţei judeţene a PSD care a avut loc pe data de 22 martie, când acesta a fost reales în funcţia ocupată în ultimii ani. Legat de aspiranţii la cele 8 posturi de vicepreşedinte regional al PSD, senatorul Gheorghe Saghian a afirmat că o alegere va fi făcută după o analiză a candidaturilor. Potrivit informaţiilor apărute ieri în mass-media, în cazul regiunii sud-est, din care face parte şi judeţul Galaţi, pentru postul de vicepreşedinte al acestei regiuni ar urma să concureze preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan şi preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu