Tăriceanu anunţă că ALDE face alianţă cu Pro România. La Galaţi, Dima & Durbacă = Hate forever Recomandat

Miercuri, 07 August 2019 13:39
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

"Discuţii fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am discutat o viitoare colaborare sub forma unei Alianţe politice! ALDE şi Pro România vor avea grupuri parlamentare comune, şi astfel vom fi a treia forţă politică parlamentară , după PSD şi PNL. În perioada imediat următoare grupurile de lucru ale celor două partide se vor întâlni pentru a stabili proiectul politic al Alianţei şi protocolul de colaborare", a anunţat astăzi, miercuri 07 august 2019, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, într-o postare pe Facebook.

Dacă la nivel naţional jocul este deocamdată pentru candidatura lui Tăriceanu la prezidenţiale, în plan local ar putea fi o răsturnare de situaţie care va da peste cap scena politică locală. În primul rând, noua alianţă ar arunca ALDE în opoziţie, iar majorităţile din Consiliul Judeţean, dar mai ales din Consiliul Local ar deveni foarte fragile. În al doilea rând, vechile fricţiuni dintre Cristian Dima (preşedinte ALDE Galaţi) şi Eugen Durbacă (fost preşedinte ALDE şi actual preşedinte Pro România Galaţi) se vor reactiva.

În acest context, este greu de crezut că Dima va mai accepta vreodată să împartă acelaşi partid cu Durbacă, pe când Durbacă a dovedit în mulţii ani de când este în politică că se complace în orice formă de asociere pentru a rămâne pe meterezele politicii.

Sursa foto: Facebook - Calin Popescu Tariceanu

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu