Un deputat USR şi-a dat demisia din partid: ”Din păcate, USR este departe de a fi partidul altfel, curat (...) şi acţionează de multe ori ca PSD” Recomandat

Joi, 04 Octombrie 2018 18:01
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul Matei Dobrovie a anunţat, joi, că demisionează din USR, acuzând faptul că partidul a fost "deturnat" de un grup care "a folosit o temă sensibilă, divizivă, cea a familiei, pentru a prelua puterea", potrivit Agerpres.
"Susţin iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie şi demisionez din USR. Am votat «pentru» în Camera Deputaţilor şi îndemn cetăţenii României să iasă la vot pe 6 - 7 octombrie! Această iniţiativă civică este un exerciţiu democratic util, legitim şi îmbucurător. Este pentru prima dată când cetăţeni ai României strâng peste 3 milioane de semnături pentru a participa la o decizie. Voinţa lor nu trebuie şi nu poate fi ignorată", a scris Dobrovie pe Facebook.

Dobrovie susţine că USR s-a poziţionat împotriva unui referendum şi a unei iniţiative cetăţeneşti care a fost declarată constituţională.
"După cum bine ştiţi, în USR a avut loc un referendum intern pe tema iniţiativei de modificare a Constituţiei, iar majoritatea membrilor USR a decis ca partidul să se opună modificării art. 48 al Constituţiei. Personal, am susţinut nepoziţionarea la referendumul intern, pentru ca USR să rămână o uniune. Cei care au votat USR la alegeri nu au făcut-o pentru că acesta se poziţionase privind căsătoria ori familia. Mai mult, potrivit unui sondaj CURS din luna iulie, 70% din votanţii USR se opun căsătoriei între persoanele de acelaşi sex. Cu toate acestea, Biroul Naţional a decis «boicotarea activă» a referendumului. Această decizie strategică nu a fost luată însă de forul competent, Comitetul Politic, care nu a fost convocat", a mai menţionat Dobrovie.

El a spus că "USR a pornit ca o idee generoasă a lui Nicuşor Dan", de uniune între diferite curente de gândire care trebuiau să se respecte şi să colaboreze, plecând de la transparenţă, cheltuirea corectă a banului public, anticorupţie, integritate în sfera publică. "Din păcate, USR a fost deturnat de un grup care a folosit o temă sensibilă, divizivă, cea a familiei, pentru a prelua puterea în partid, prin înlăturarea liderului fondator Nicuşor Dan", a adăugat Matei Dobrovie.
El mai susţine că în USR există un grup creştin-democrat, care a fost supus unor atacuri permanente pentru valorile sale de către "aşa-zişii progresişti".
"În prezent, cei care nu aderă la spiritul «progresist» al actualei conduceri USR şi îndrăznesc să-şi afirme valorile creştine sunt linşaţi pe grupul de comunicare internă al partidului şi etichetaţi drept homofobi, pro-ruşi, anti-europeni, fascişti, retrograzi", a mai susţinut Dobrovie.
"Membrii USR care susţin căsătoria formată dintr-un bărbat şi o femeie şi familia naturală sunt împiedicaţi să-şi exprime opiniile şi valorile atât public, fiind acuzaţi că prejudiciază imaginea USR, cât şi în interiorul partidului. Sunt hărţuiţi cu plângeri, şi, în final, excluşi sau sancţionaţi pentru delicte de opinie. (...) Din păcate, USR este departe de a fi partidul altfel, curat, pe care ni l-am dorit, şi acţionează de multe ori ca PSD. Lupte interne pentru putere, oameni aleşi în conducere/funcţii nu pe baze de competenţe, de cine este cel mai bun, ci pe bază de găşti, liste circulate înainte de alegerile interne pentru BM, BN şi celelalte de organe de conducere, gândirea unor sisteme de vot care să favorizeze doar o tabără", a adăugat Dobrovie.

"Cred că USR se sinucide politic şi este alegerea actualei conduceri, care va trebui să-şi asume rezultatele. Plec trist pentru ce ar fi putut fi USR şi nu este. Rămân în Parlament, în opoziţie fermă faţă de PSD şi voi continua să lucrez pe iniţiative de susţinere a familiilor, de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi pentru românii de pretutindeni", a conchis Dobrovie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu