Vechii penelişti se reîntorc pe cai mari, la cel mai înalt nivel Recomandat

Miercuri, 06 Noiembrie 2019 16:27
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

De când PNL a preluat guvernarea, în plan local a început zbuciumul politic. Cine zboară din funcţie, cine îi ia locul şi ce vor păţi subalternii. Prefectul Dorin Otrocol deja şi-a făcut bagajele şi sursele spun că ar fi în cărţi doi vechi penelişti şi anume Vasile Pârlog sau fostul prefect Gabriel Aurelian Panaitescu. Se vorbeşte şi de schimbări pe la mai toate companiile şi regiile de stat, dar cum orice schimbare începe de la cap, se prefigurează scenariul conform căruia locul lui Marius Humelnicu de secretar de stat în Ministerul Transporturilor va fi luat de Mircea Toader (fost PD-L). Din luna mai 2018, acesta ocupă un loc călduţ fiind membru al Consiliului de Supraveghere din Domeniul Naval. Mircea-Nicu Toader a fost ales deputat de Galaţi de trei ori, în perioada 2000-2016. Deşi tinerii penelişti din Galaţi i-au marginalizat, ironizat şi chiar înjosit pe vechii colegi de partid, ştiut fiind că în PNL Galaţi există un război deschis între actuala conducere locală a partidului şi membrii cu state vechi în partid, se pare că imediat după alegerile prezidenţiale se va face curăţenie nu numai printre pesediştii care ocupă funcţii de conducere mai mult sau mai puţin meritate, ci și în filiale locale ale PNL printre care se numără şi Galaţiul.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu