Asigurare falsă depistată la controlul de frontieră, la Oancea Recomandat

Luni, 02 Mai 2022 13:35
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea  efectuează cercetări în cazul unui cetăţean bulgar care a prezentat la controlul de frontieră o asigurare tip Carte Verde, falsă.
"La sfârşitul săptămânii trecute în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar în vârstă de 35 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Lituania. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurării tip Carte Verde prezentată la control, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul nu este asigurat, acesta având suspendată înmatricularea pe teritoriul Lituaniei. De asemenea, au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind fals", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu