Cele mai atractive ţinte pentru imigranţi: Canada, Australia şi Germania

 
Joi, 12 Iulie 2012 03:00
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Piaţa muncii este primul criteriu de alegere pentru candidaţii la imigrare, indică Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Alegerea destinaţiei de către cei care vor să imigreze depinde în primul rând de situaţia economică a ţării. Conform celui mai recent studiu al OCDE asupra fluxurilor migratorii, imigraţia permanentă în ţările bogate a scăzut cu 2,5 % în 2010, pentru al treilea an consecutiv, atingând în total 4,1 milioane de persoane. "Evoluţia pieţei muncii şi fluxurile migratorii sunt strâns legate, comentează Angel Gurria, secretar general al organizaţiei. În principal declinul forţei de muncă, iar nu politicile restrictive, explică acest declin al imigraţiei în perioada crizei". Scăderea a atins 8% în Statele Unite şi 3% pentru ţările europene membre ale OCDE. În acelaşi timp, numărul de imigranţi a crescut cu peste 10% către Canada, atingând un nivel istoric din 1950 încoace, către Coreea de Sud şi Mexic, iar mai nou către Australia şi Noua Zeelandă. Economia australiană, dopată de sectorul său de extracţie minieră graţie unei cereri puternice din partea Chinei, este considerată drept un veritabil El Dorado. "O mare parte a imigranţilor vine din Asia, dar şi din Europa, precizează Jean-Christophe Dumont, expert OCDE în domeniul imigrării. Guvernul australian are un demers foarte proactiv pentru a recruta personal calificat. El a organizat mai multe burse de muncă în ţările periferice ale zonei euro". Irlandezii, datorită proximităţii lingvistice şi unei lungi tradiţii de emigrare, sunt primii care profită de această conjunctură. Norvegia şi Elveţia, cele mai atractive ţări europene Irlanda şi Spania sunt ţările care au cunoscut cele mai spectaculoase scăderi ale imigraţiei, de la începutul crizei economice. În emigraţie netă, din 2009, Irlanda a pierdut aproape 0,8% din populaţie anual. Aceeaşi evoluţie în peninsula Iberică, care a trecut de la o imigraţie netă de peste 60.000 de persoane în 2010 la o emigraţie netă de peste 50.000 de persoane, cu o tendinţă de reîntoarcere în ţările lor de origine a foştilor imigranţi latino-americani. În Grecia, marasmul economic a accentuat tentaţia de imigrare a forţei de muncă, dar aceasta este limitată în parte pentru necunoscătorii unei alte limbi decât greacă. Mulţi dintre ei vizează cu prioritate Germania, în care numărul de imigranţi greci pe semestru a crescut de la aproape 5.000 la circa 9.000 între 2010 şi 2011. "Conştientă de nevoile sale legate de îmbătrânirea populaţiei, Germania a facilitat imigrarea forţei de muncă calificate", adăugă expertul OCDE. În Europa, două alte ţări atrag forţa de muncă străină: Norvegia, bogată în rezerve de petrol şi gaze, şi Elveţia, reputată ca foarte stabilă. Ambele au o rată a şomajului foarte scăzută şi oferă niveluri înalte de salarizare, cu un uşor avantaj pentru Elveţia, datorită celor trei limbi care se vorbesc şi secretului bancar. Suedia, foarte deschisă la imigrare Suedia aplică o logică inversă faţă de cea a majorităţii altor ţări în materie de imigraţie. În 2008, guvernul a decis să ridice toate barierele de imigraţie a muncii. "Pentru lucrătorii străini este suficient să aibă un contract de muncă şi să respecte convenţia colectivă în vigoare", precizează Jean-Christophe Dumont. Nu există, aşa cum se practică desori în alte ţări, criterii de salariu minim sau de nivel de educaţie cerut. Situaţia pieţei muncii nu este nici ea un obstacol. De notat, de asemenea, faptul că apropierea familială este facilitată. Această politică, de care au profitat în primul rând întreprinderile mici şi mijlocii, a permis o diversificare atât din punct de vedere geografic, cât şi sectorială. Strategia Suediei este de a spori atractivitatea ţării, în condiţiile în care aceasta se confruntă cu o îmbătrânire a populaţiei. Marii perdanţi sunt tinerii fără calificare Criza economică a încetinit migraţia către UE şi a exacerbat resentimentele contra imigranţilor în ţările în care şomajul rămâne ridicat, subliniază raportul OCDE. "Caracterul sensibil pentru opinia publică al problematicii imigrării, în condiţiile în care şomajul rămâne ridicat, a făcut ca multe guverne să adopte politici migratorii mai restrictive", arată OCDE. Recesiunea semnifică o imigrare redusă şi o sporire a şomajului în rândul imigranţilor, ceea ce creează probleme în termeni de integrare. Dezbaterea politică, marcată de o retorică xenofobă, întăreşte această tendinţă. Marii perdanţi în aceste vremuri de criză sunt tinerii imigranţi fără calificare. Raportul evidenţiază faptul că, până în 2015, "imigraţia la nivelul actual nu va fi suficientă pentru  a menţine populaţia aptă de muncă în numeroase ţări OCDE, îndeosebi în cadrul Uniunii Europene".

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu