Centru pentru minorii care nu răspund penal, la Brăila Recomandat

Vineri, 14 Februarie 2020 09:22
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Având în vedere cazurile de violenţă juvenilă înregistrate la nivelul municipiului Brăila în ultima perioadă, în contextul prevederilor Legii nr. 272/2004, republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc a considerat necesară urgentarea înfiinţării unui centru specializat de orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale a copilului destinat minorilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal.

În acest sens, la Instituţia Prefectului-judeţul Brăila a fost convocată, miercuri, 12 februarie a.c., o şedinţă extraordinară a Comisiei Judeţene privind Incluziunea Socială, unde a fost supusă dezbaterii avizarea consultativă a planului de acţiune privind serviciile sociale administrate de către DGASPC Brăila. Cu alte cuvinte, dacă până acum, în judeţul Brăila nu exista o soluţie reală pentru gestionarea, pe termen lung, a cazurilor de infracţionalitate juvenilă astfel încât, copiii agresori care nu răspund penal, să nu revină pe străzi şi să facă noi victime, joi, 13 februarie a.c., în cadrul unei şedinţe a Consiliului Judeţean Brăila a fost aprobată înfiinţarea unui centru specializat destinat acestei categorii de minori în cadrul DGASPC Brăila.

„Pe marginea acestui subiect s-a discutat mult săptămâna aceasta cu directorul DGASPC, Consiliul Judeţean şi reprezentanţi ai Primăriei Brăila şi am convenit să accelerăm procedura de înfiinţare a unui centru specializat pentru monitorizarea copiilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal, o soluţie care exista deja la nivel naţional, dar la un nivel extrem de restrâns. Sigur că, astfel de schimbări nu se produc peste noapte, dar cu mici eforturi, primul şi cel mai important pas a fost făcut”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.

Asta înseamnă că minorii care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal, nu doar că vor fi monitorizaţi într-un centru specializat, dar vor beneficia şi de servicii destinate protecţiei copilului. „Infracţionalitatea juvenilă, ca multe alte probleme majore de interes comunitar nu trebuie să ducă la o concurenţă între instituţii, ci la o colaborare mai strânsă a acestora”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc. În decursul anului 2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au fost înregistrate 86 de sesizări de infracţionalitate juvenilă, din care 9 sunt antecedente.

Articole similare:
- Tâlhării în serie în faţa celui mai prestigios colegiu brăilean (VIDEO)

- Liceeni tâlhăriţi şi înjunghiaţi în faţa liceului Murgoci din Brăila

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu