Condamnat pentru viol, prins la Oancea şi trimis după gratii Recomandat

Luni, 08 Aprilie 2019 15:01
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii gălăţeni au depistat, pe raza comunei Oancea, un bărbat de 42 de ani, din Republica Moldova, pe numele căruia autorităţile judiciare din Austria emiseseră un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Bărbatul a fost prezentat Curţii de Apel Galaţi, care a emis pe numele lui o ordonanţă de reţinere şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Galaţi. Într-un alt caz, poliţiştii au depistat un bărbat de 32 de ani, din municipiul Galaţi, pentru care exista un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, emis de Judecătoria Brăila. Bărbatul, condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de furt, a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu