Copil de 6 ani dat dispărut de mamă, găsit de jandarmi Recomandat

Joi, 13 Mai 2021 12:04
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au fost sesizaţi, miercuri, 12 mai 2021, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre dispariţia unui minor, în vârstă de 6 ani, din municipiul Tulcea.
Imediat, jandarmii s-au deplasat la adresa indicată, unde mama minorului a declarat faptul că băiatul se afla în faţa blocului, pe strada Alunişului,  împreună cu o minoră, în vârstă de 9 ani, şi nu a mai revenit la domiciliu. Jandarmii s-au mobilizat şi au pornit în căutarea copilului.
În urma activităţilor de căutare desfăşurate de jandarmi, împreună cu mama minorului, după aproximativ  o oră, în jurul orei 17.30, băiatul, în vârstă de 6 ani, a fost identificat pe strada Alunişului. Acesta mânca o îngheţată şi se afla împreună cu fată de 9 ani, care a comunicat jandarmilor că s-au plimbat prin oraş, revenind apoi în faţa blocului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu