Coşuri de gunoi din parcuri, distruse pentru fier vechi (VIDEO) Recomandat

Vineri, 16 Aprilie 2021 13:15
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În urma articolelor din presă privind coşurile de gunoi incomplete şi sesizării făcute de către S.U.P.A.G.L. Brăila, referitoare la distrugerea unui număr mare de coşuri de gunoi stradale, prin sustragerea, de către persoane necunoscute, a componentelor metalice ale acestora, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliţiei Locale Brăila au demarat acţiuni specifice de identificare a  persoanei/ale persoanelor vinovate.

„În urma verificărilor efectuate în sistemul de monitorizare video al municipiului, s-a constatat că o persoană de sex masculin a sustras, în decursul mai multor zile, componentele metalice ale coşurilor. Pe camerele de supraveghere din parcurile de joacă pentru copii din cartierele Hipodrom, Obor şi Chercea se observă cum individul vine pe bicicletă, de multe ori chiar după ora până la care este permisă circulaţia liberă în oraş, în contextul restricţiilor impuse de epidemia de COVID-19, scoate componentele metalice ale coșurilor de gunoi, le pune pe bicicletă şi pleacă.

De altfel, în urma verificărilor efectuate la centrele de colectare a materialelor feroase din municipiul Brăila, persoana respectivă a fost înregistrată la unul dintre centre, în mai multe rânduri, predând materiale feroase similare celor sustrase din parcurile de joacă pentru copii. Datele de identificare ale acestei persoane precum şi imaginile surprinse de camerele de supraveghere din parcurile de joacă au fost înaintate, spre competentă soluţionare, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Atenţionăm încă o dată persoanele care nu respectă prevederile legale că sistemul de monitorizare video este funcţional în tot municipiul Brăila şi va fi extins cu încă 200 de camere, anul acesta“, precizează IPJ Brăila.

VEZI VIDEO mai jos! ↓

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu