COVID-19: 8 cadre medicale infectate și un nou deces, la Brăila Recomandat

Vineri, 19 Iunie 2020 14:30
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Conform raportării Direcției de Sănătate Publică, de la începutul pandemiei, la Brăila, 102 persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 35 au fost declarate vindecate şi externate.

Privind confirmarea noului coronavirus în rândul personalului medical, Prefectura Brăila precizează că, la acest moment, este vorba despre 2 medici cardiologi, 5 asistenţi, dintre care 4 pe secția Cardiologie şi 1 pe secţia Medicină internă 2 - compartiment Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice şi o infirmieră, cu menţiunea că nu toate aceste cazuri au fost confirmate în ultimele 24 de ore. În ceea ce priveşte decesele, azi-noapte, încă un pacient din Brăila, internat pe secţia ATI, în vârstă de 85 de ani, cu numeroase comorbidităţi, a decedat. „Deocamdată, din ce am discutat cu directorul medical, se încearcă funcţionarea fără închiderea întregii secții deoarece sunt mulţi pacienţi negativi care au nevoie de ajutor. Se face dezinfecție si vom urmări situaţia'', a precizat Cătălin Boboc, prefect de Brăila.

Pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu noul coronavirus, astăzi, vineri, 19 iunie 2020, la nivelul judeţului Brăila, sunt monitorizate 1.758 de persoane aflate în izolare voluntară şi 41 de persoane care se află în carantină institutionalizată. Menţionăm că 8.531 de persoane au ieşit din autoizolare la încheierea celor 14 zile şi 1.160 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieşi din carantină instituţionalizată. Raportarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila, din ultimele 24 de ore, arată că poliţiştii au acţionat în sistem integrat, alături de jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali, în contextul prevenirii şi combaterii răspândirii COVID-19 şi au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă în cazul a peste 1.800 de persoane şi al 15 societăţi comerciale.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu