Două liceene, colege de bancă, date dispărute (UPDATE) Recomandat

Marți, 04 Februarie 2020 13:14
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

UPDATE: Cele două adolescente au fost găsite pe raza municipiului Brăila. Potrivit IPJ Brăila, mama uneia dintre ele a continuat să o sune pe fiica sa, cu toate că telefonul minorei era închis, la un moment dat a sunat, iar fata a răspuns și i-a spus mamei unde se află și femeia s-a dus după ele. Minorele nu au fost victime ale vreunei infracțiuni.

................................................................................

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila s-a prezentat, la data de 03 februarie 2020, ora 19.45, o femeie, de 32 de ani, din Brăila, şi a sesizat dispariţia fiicei sale, Colgiu Gabriela Antonia (foto 1), în vârstă de 15 de ani, din Brăila, de la data de 03 februarie 2020, care, în jurul orei 15.00, a plecat în mod voluntar şi nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 160 cm, aproximativ 50 kg, constituţie atletică, păr şaten, ochii căprui. Îmbrăcăminte şi încălţăminte: purta o geacă de culoare aurie, din fâş, pantaloni tip blugi, rucsac şcolar de culoare negru, iar în picioare purta o pereche de pantofi sport.

În aceeaşi seară, la ora 20.15, la sediul IPJ Brăila s-a prezentat un tânăr, de 28 de ani, din Brăila, şi a sesizat dispariţia surorii sale, Pătrânoiu Andreea Nicoleta (foto 2), în vârstă de 15 de ani, din Brăila, de la data de 03 februarie 2020, care, în jurul orei 15.00, a plecat în mod voluntar şi nu a mai revenit. Semnalmente: înălţime 165 cm, aproximativ 55 kg, constituţie atletică, păr brunet, lung, ochii căprui. Îmbrăcăminte şi încălţăminte: purta o geacă de culoare negru, pantaloni tip blugi, de culoare negru, iar în picioare purta o pereche de pantofi sport, de culoare alb.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că cele două minore, colege de bancă, la un liceu de pe raza municipiului, au plecat, împreună, după terminarea orelor de curs şi până în prezent nu au mai revenit.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu