Foc de armă la Tecuci, în fața unei pizzerii Recomandat

Marți, 18 August 2020 16:30
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un tecucean, în vârstă de 28 de ani, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare și uz de armă fără drept după un scandal petrecut în fața unei pizzerii din oraş. Totul s-a întâmplat noaptea trecută când un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din oraş a sunat la poliție și a sesizat că s-a tras asupra maşinii în care se afla.

Din primele informaţii a reieşit că între bărbatul de 48 de ani şi un grup de persoane, care se aflau pe terasa unei pizzerii, a avut loc o altercaţie verbală. După ce bărbatul de 48 de ani a urcat în mașină și a vrut să plece, unul dintre cei aflaţi pe terasă a tras un foc de armă în plan vertical pentru a-l speria.

„Poliţiştii l-au identificat pe cel care a executat focul de armă în plan vertical. Este vorba despre un bărbat de 28 de ani care a tras cu un pistol cu proiectile din cauciuc, armă neletala supusă autorizării. Bărbatul deţinea legal arma. Polițiștii i-au confiscat-o pentru continuarea cercetărilor“, a declarat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. Cel care a tras cu arma s-a ales acum cu dosar penal.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu