Muzeul de Istorie din Tecuci, implicat într-un nou proiect internaţional Recomandat

Joi, 08 Septembrie 2022 14:07
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci a încheiat un parteneriat de colaborare cu Institutul Hispano-Român din Castellon, Spania, pentru realizarea şi implementarea Proiectului „Genii ale Culturii Române”.
"Proiectul vizează realizarea unei expoziţii despre cinci personalităţi marcante ale culturii române: Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Gheorghe Petraşcu, Mircea Eliade şi Nicolae Iorga. În cadrul proiectului vor fi realizate panouri descriptive cu date biografice, dar şi opera celor cinci mari români. Proiectul va fi vernisat mai întâi în Spania la Castellon şi apoi la Tecuci în România. De asemenea, proiectul a fost depus spre finanţare la Departamentul Românilor de Pretutindeni, iar dacă va fi declarat eligibil vom urma etapele de implementare, în caz contrar proiectul se va desfăşura în format digital. Institutul Hispano-Român, reprezentat prin preşedintele Manuel Păduraru, a fost fondat în anul 2006 ca o entitate non-profit cu obiectivul de a promova cultura şi valorile româneşti în cadrul comunităţilor de români din Spania şi de asemenea, în cadrul comunităţii spaniole, care se simte într-o oarecare măsura în conexiune cu comunitatea românească rezidentă şi bineînţeles şi cu Romania. În toţi aceşti ani au organizat diverse acţiuni culturale - Ziua Culturii Naţionale, Ziua Eminescu, Ziua Limbii Române, Ziua Ie-i, Mărţişorul şi au implementat câteva proiecte cu sprijinul şi colaborarea Ministerului Culturii, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Consiliul Judeţean Dâmboviţa etc. Unul dintre proiectele aflate în implementare în prezent este şcoală de limba română, de weekend pentru copii - Şcoala românească „Nicolae Iorga” din Castellon, care este în al treilea an de activitate. De asemenea, în cadrul proiectul vor fi promovate în Spania, istoria locală a Tecuciului, marile personalităţi şi evenimente care au marcat trecutul urbei noastre", informează muzeul tecucean.
Este al treilea proiect internaţional în care este implicat Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci după expoziţiile „Aurul şi argintul antic al României” - 2016 şi „Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane” organizat în anul 2021 în Spania la Muzeul de Arheologie cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Spania.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu