O şcoală din judeţul Galaţi, dotată cu 15 calculatoare de ENGIE România Recomandat

Duminică, 16 Decembrie 2018 00:00
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prin intermediul programului "Dăm un Byte de Ajutor", derulat de Asociaţia Ateliere Fără Frontiere, Şcoala Gimnazială Nr.2 "Grigore Hagiu" din Tîrgu Bujor, judeţul Galaţi a primit 15 calculatoare complete pentru derularea cursurilor. Donaţia a fost sprijinită de ENGIE, partener de lungă durată al asociaţiei Ateliere Fără Frontiere, care şi-a reînnoit susţinerea pentru programul "Dăm un Byte de Ajutor" contribuind la dotarea cu calculatoare recondiţionate a 5 şcoli din judeţele Dâmboviţa, Galaţi, Sibiu şi Vrancea, facilitând accesul la educaţie şi sprijinind astfel 571 de elevi şi 27 de cadre didactice.
Şcoala Gimnazială Nr.2 "Grigore Hagiu" din Tîrgu Bujor, judeţul Galaţi, este cea mai mare şcoală cu clasele I-VIII din oraş, aici învăţând aproximativ 400 de elevi. Aici, cele 15 echipamente sunt folosite pentru ateliere teoretice şi practice, concursuri, proiecte şcolare şi realizarea de materiale pentru activităţile extracurriculare. 225 de elevi folosesc calculatoarele săptămânal. "Ne bucurăm să sprijinim acest demers de educare a tinerei generaţii prin facilitarea accesului la tehnologie. Sperăm ca elevii din şcolile respective să aibă o experienţă educaţională îmbunătăţită, care sa le deschidă gustul pentru cunoaştere, iar cadrele didactice să comunice mai uşor cu o generaţie nativ digitalizată", a declarat Amalia Anghel, ENGIE România.
Grupul ENGIE (fost GDF SUEZ) este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice. ENGIE România este principala filială a Grupului în România şi deţine companiile Distrigaz Sud Reţele, ENGIE Servicii, Alizeu Eolian şi Brăila Winds. Compania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, furnizare de electricitate, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu