"Pădurea Generalului" de la Izvoarele, scut împotriva alunecărilor de teren Recomandat

Joi, 21 Martie 2019 16:50
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

O pădure de salcâmi a fost plantată la iniţiativa pompierilor gălăţeni. 20.000 de puieţi de salcâmi vor formă în timp «Pădurea Generalului» pe dealurile din satul Izvoarele, din comună Slobozia Conachi, dealuri care acum doi ani alunecau din cauza ploilor şi ameninţau populaţia.

La Izvoarele, din 2013, necazurile s-au ţinut lanţ de la cutremure şi inundaţii. După ce luni în şir au fost solicitaţi în acest sat să măsoare crăpăturile caselor, pompierii gălăţeni au decis să planteze 20.000 de puieţi de salcâm pe dealurile care au luat-o la vale, ameninţând casele localnicilor. "Nici acum nu a trecut pericolul. Noi încercăm să stabilizăm într-un fel solul prin plantarea unei păduri cu salcâmi ştiind că ei stabilizează solul şi eliminăm pericolul pentru populaţie. În plus, această acţiune are şi o componentă de celebrare a memoriei eroului gălăţean General Eremia Grigorescu, cel al cărui nume îl poartă inspectoratul nostru, la 100 de ani de la trecerea în nefiinţă. Pădurea se va numi «Pădurea Generalului», a spus lt. col. Eugen Chiriţă, ISU Galaţi.

Alături de pompierii gălăţeni au fost şi jandarmii, poliţiştii, poliţiştii locali, angajaţii de la penitenciar, dar şi elevi şi voluntari. Localncii speră că prin acesta plantare, dealurile vor fi mult mai stabile şi pământul nu va mai aluneca, casele lor urmând să fie mai în siguranţă. Asta în condiţiile în care în unele locuinţe mai există încă urmele de la ultimele alunecări de teren şi de la cutremure. "Din cei 23 de martori puşi în această zonă acum doi ani, doar doi au mai rămas, restul au fost acoperiţi de pământ. Acest proiect de împădurire şi stabilizare a zonei este un proiect de suflet, avem 20.000 de puieţi de salcâmi primiţi prin Direcţia Silvică şi îi plantăm exact aici unde au fost acum doi ani acele alunecări de teren, că să stabilizăm zona", a spus Emil Dragomir, primarul din Slobozia Conachi.

În ultima vreme în Izvoarele s-au întors oameni plecaţi la muncă în strainătate şi şi-au ridicat case în mică localitate. "Am stat multă vreme în Spania, acum m-am întors acasă în România, stau la Izvoarele. Nu îmi este teamă de cutremure sau alunecări de teren, peste tot pot apărea astfel de necazuri. Importat este că acum plantăm ca aşa ceva să nu se întâmple", spunea Stela Stan, una dintre noile localnice ale satului. În aprilie, spre finalul lunii, proiectul va fi gata.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu