Permis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră, la Oancea Recomandat

Luni, 09 Mai 2022 14:45
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie R. Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România, ce s-a dovedit a fi fals.
"În data de 07 mai a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pe sensul de intare în ţară, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 27 de ani. Deoarece colegii noştri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, i-a fost efectuat un control amănunţit, în urma căruia au  descoperit asupra sa un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din România. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  fals material în înscrisuri oficiale şi tăinuire", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu