Reprezentanţii Ministerului Mediului, faţă în faţă cu primarii din judeţele Galaţi şi Brăila Recomandat

 
Vineri, 29 Iulie 2022 13:10
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Reuniunea zonală „Gunoiul de grajd – bunăstare pentru fermieri! Măsuri locale pentru dezvoltarea agriculturii şi protecţia apelor”, dedicată judeţelor Galaţi şi Brăila, s-a desfăşurat, în această săptămână, la Galaţi. 

Evenimentul organizat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Unitatea de Management a Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi (UMP CIPN) a fost deschis de către autorităţile locale, după care reprezentanţii UMP CIPN au oferit reprezentanţilor primăriilor din cele două judeţe informaţii utile despre modul în care gunoiul de grajd poate fi transformat într-o resursă pentru agricultură, în acelaşi timp diminuându-se nivelul poluării apelor cu nitraţi. 

Au fost prezentate şi noutăţile apărute ca urmare a revizuirii Programului de Acţiune şi a Codului de bune practici agricole, precum şi fluxul procedural aferent proiectelor cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Despre efectele poluării cu nitraţi asupra calităţii apei, cea mai cunoscută fiind cianoza infantilă, au discutat cei prezenţi de la ABA Prut-Bârlad şi ABA Buzău-Ialomiţa, în timp ce reprezentanţii APIA Galaţi şi OJFIR Brăila au prezentat reguli simple pentru comunităţile locale de fermieri privind evitarea sancţiunilor la plăţile APIA şi AFIR.

Reuniunea a continuat cu prezentarea modalităţilor pentru o comunicare eficientă privind măsurile necesare protecţiei apelor, printre care Help-desk-ul, transferul de informaţii printr-un sistem de tip reţea şi fermierii model ca factori de diseminare a informaţiilor, alături de campania de informare publică şi celelalte evenimente ale proiectului.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanţare adiţională. În această etapă a proiectului vor fi finanţate peste 80 de comunităţi locale.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu