Statul cheltuieşte 23 de euro lunar cu sănătatea fiecărui român

 
Joi, 19 Ianuarie 2012 02:00
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
O nouă lege a sănătăţii va apărea după o perioadă de 3-6 luni de consultări, însă problema care se ridică este ce sistem ar trebui implementat astfel încât banii existenţi să fie administraţi corect. În sănătate anul acesta statul şi-a programat să cheltuiască 5,5 mld. euro, cât reprezintă bugetul cumulat al Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar dacă se face o medie ar rezulta 23 de euro lunar pentru fiecare din cei 20 milioane de pacienţi. În acest fel pornesc asigurătorii privaţi de sănătate în ofertele lor: pentru o persoană, la o anumită vârstă se cere plata lunară a unei prime de asigurare. Pornind de la acest punct de vedere, cum ar arăta ofertele privaţilor pentru 23 de euro/lună? Ce primeşti la privat de aceşti bani Dacă ar opta pentru un abonament la clinicile private care să coste 23 de euro (abonament corporate), un pacient ar primi consultaţii nelimitate la orice specialitate, servicii de imagistică, analize medicale, proceduri, ambulanţă la domiciliu şi acasă, medical advisor, asistenţă pre şi post natală, acces gratuit la 10 sedinţe de fiziokinetoterapie, aşa cum se întâmplă în cazul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale private după cifra de afaceri. Cu toate acestea, preţul mediu al unui abonament în cadrul acestei companii este de 13 euro şi include consultaţii de specialitate, servicii de imagistică, analize de laborator, acces gratuit la hotline medical. Abonamentele reprezintă cel mai frecvent beneficiu oferit de companii angajaţilor lor şi s-au dezvoltat pornind de la medicina muncii, deductibilă fiscal. Totodată, în piaţă există şi asigurările de sănătate. Principala deosebire dintre cele două este că asigurările acoperă şi servicii de spitalizare, dar se aplică numai afecţiunilor care apar după data semnării contractului, nu şi pentru bolile preexistente. Dacă pacienţii ar alege să se asigure la privat cu 30-35 de euro/ lună, ar primi şapte consultaţii gratuite pe an, analize gratuite, un control anual preventiv, transport medical de urgenţă de mai multe ori pe an, spitalizare gratuită în rezerve de lux. Pe de altă parte, un abonament de sănătate la o clinică privată cu o valoare similară acoperă consultaţii nelimitate gratuite, reduceri la analize şi la diferite servicii. Reformarea sistemului sanitar ar trebui să plece de la analiza cheltuielilor, cât costă fiecare serviciu şi dacă din banii care se strâng se poate acoperi necesarul. Cei mai mulţi bani de la stat merg către spitale, adică 30% din total, însă aici nu intră fondurile pentru investiţii, utilităţile, curăţenia, întreţinerea clădirilor, diferite dispozitive sau proteze sau banii ce provin din diferite programe de sănătate. Ce primeşti la stat Statul decontează atât vizitele la medicii de familie, şederea în spital, analizele, însă în realitate banii sunt completaţi de fonduri informale. "Faţă de acest deziderat, de a acoperi 100% din serviciile medicale de care are nevoie un pacient, în realitate sunt acoperite mai puţin de o cincime din serviciile medicale necesare. Restul până la 100% este compensat prin plăţi informale şi cumpărarea de medicamente şi materiale consumabile necesare actului medical. Mai mult, calitatea serviciilor este afectată", spune Theodor Alexandrescu, directorul general al Alico România. Cum se decontează efectiv banii? În România, sistemul de stat este gândit astfel încât decontarea se face furnizorului de servicii (spitalul, medicul de familie) şi nu direct pacientului. Banii din sănătate provin din contribuţiile obligatorii ale angajaţilor şi angajatorilor (10,7%) şi merg la bugetul CNAS. Pe de altă parte, banii alocaţi Ministerului Sănătăţii provin de la bugetul statului. Casele de sănătate decontează serviciile pe care spitalele le prestează către asiguraţi în baza unui sistem complex, care pleacă de la clasificarea bolilor în grupe cu costuri apropiate (în legislaţie această clasificare poartă denumirea de sistem DRG). În funcţie de o grupă considerată standard şi care are valoare de 1, fiecare boală are o codificare. Naşterea normală, spre exemplu, este încadrată la valori cuprinse între 0,93 şi 1,24, iar cezariana între 1,22 şi 2,31. Această clasificare are rol pentru stabilirea unui indicator (de complexitate a cazurilor tratate) care este propriu fiecărui spital şi care ia în considerare toate cazurile dintr-o unitate sanitară. Acest indicator relevă complexitatea intervenţiilor pe care un spital le face. Pentru decontare, statul înmulţeşte acest indicator cu un tarif mediu aprobat anual (de exemplu în 2011 era de aproape 1.700 de lei). Principala sursă de finanţare a unui spital de stat este Casa de Sănătate, dar mai obţine bani şi de la bugetul local (primării), precum şi de la Ministerul Sănătăţii pentru programele naţionale de sănătate. Totodată, spitalele mai au bani pentru investiţii şi pentru cercetare din alte surse.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu