Toate paturile din terapia Covid de la Spitalul de Urgență Brăila, ocupate Recomandat

Vineri, 16 Octombrie 2020 15:48
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La Spitalul de Urgență din Brăila, creșterea continuă a numărului de noi infectări cu noul coronavirus deja creează probleme în ceea ce privește numărul paturilor pentru cei aflați în stare gravă, dar și numărul medicilor care devine insuficient pe măsură ce apar din ce în ce mai mulți pacienți.

„În momentul de față toate cele opt paturi alocate Covid sunt ocupate cu pacienți în stare gravă și, din câte știu, mai este posibilitatea de suplimentare cu un pat, la nevoie pentru pacienții critici. Cadrele medicale sunt epuizate pentru că de atâtea luni lucrăm cu același personal. Din punct de vedere al asistenților, deci cadrele medicale și auxiliare, ne descurcăm, avem, am mai făcut rotații între ele. Medicii în schimb sunt foarte puțini și sunt cam aceiași medici cu care lucrăm de la început, deci foarte greu. Am obținut de la Spitalul de Pneumoftiziologie deocamdată prin detașare doi medici, avem însă nevoie în continuare de medici. Ne-ar trebui cel puțin patru medici ATI, am mai avea nevoie de cel puțin doi medici infecționiști și vreo trei-patru medici de medicină internă pentru a putea să mergem mai departe“, a precizat Delia Râșnoveanu, directorul Spitalului de Urgență Brăila.

În ciuda epuizării și a lipsurilor, cadrele medicale speră să facă față. Ar ajuta dacă medicii rezidenți care au făcut specializarea pe ATI s-ar întoarce la spital și astfel ar mai dimunua din deficit.

Situația Covid la nivelul județului Brăila se prezintă astăzi după cum urmează: cazuri nou confirmate - 29; persoane decedate - 0; persoane confirmate de la începutul pandemiei - 2.985; persoane decedate de la începutul pandemiei - 127; persoane în carantină la domiciliu - 610; persoane izolate la domiciliu - 87; persoane internate în spitale - 243. Din totalul de 2.985 de persoane confirmate, 136 sunt din alte județe.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu