Val de incidente şi accidente rutiere pe şoselele judeţului Recomandat

Luni, 31 August 2020 14:38
Publicat în Regional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Serie de incidente şi accidente rutiere pe şoselele judeţului, unde numai în ultimele 24 de ore poliţiştii de la Rutieră au avut de-a face cu şoferi băuți, fără drept de a conduce, dar şi cu accidente rutiere.

Potrivit datelor furnizate de polițişti, primul eveniment al seriei a fost sesizat poliţiştilor duminică, pe D.E. 581. Astfel, pe raza comunei Cosmeşti, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a şase persoane. La faţa locului, după primele verificări, s-a stabilit că un tânăr, de 20 de ani, care conducea autoturismul pe drumul mai sus menţionat, nu ar fi păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul care circula în faţa sa şi ar fi intrat în impact cu acesta. În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a şase persoane, din ambele autoturisme, care nu au necesitat însă internarea în spital. Cei doi conducători auto implicaţi au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Tot duminică, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Rurală Galaţi au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o persoană, care pare a fi sub influenţa alcoolului, conduce un autoturism pe străzile comunei Tuluceşti. Poliţiştii au depistat, în scurt timp, autoturismul respectiv, pe strada Caisului, iar la volanul acestuia au identificat o femeie, de 46 de ani, din comuna Tuluceşti. La testarea alcoolscopică, aceasta a prezentat valoarea de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, find condusă la spital pentru prelevarea de mostre biologice şi stabilirea alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

În aceeaşi zi, în jurul orei 22.30, un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Galaţi, aflat la volanul unui autoturism, pe strada Gării, din localitate, a provocat un incident rutier, efectuând manevra de mers înapoi şi acroşând un autoturism parcat. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere şi ar fi fost în stare de ebrietate. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1.00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital în vederea stabilirii alcoolemiei. El este cercetat acum pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Mai apoi, poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Galaţi au oprit în trafic, pe strada Henri Coandă, din municipiul Galaţi, un autoturism condus de un bărbat, de 32 de ani, din localitate. La controlul documentelor, bărbatul a prezentat poliţiştilor permisul de conducere categoria B, dar, ca urmare a verificărilor făcute în bazele de date, s-a constatat că acesta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea continuării verificărilor, întocmind totodată, dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Şi ultima infracţiune rutieră a seriei a avut loc la Brăhăşeşti. Acolo, un bărbat, de 41 de ani, a fost depistat de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tecuci, la volanul unui autoturism, pe D.C. 88, în comuna Brăhăşeşti. În urma verificărilor în bazele de date, poliţiştii au constatat că figurează ca având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu