Anorexia nervoasă, tratată cu ajutorul electrozilor

 
Miercuri, 01 Martie 2017 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Stimularea în profunzime a creierului, prin implantarea de electrozi, poate constitui un mod inedit de tratament a formelor severe de anorexia nervoasă, conform unui studiu realizat recent în Canada, informează BBC.
Oamenii de ştiinţă au studiat 16 persoane diagnosticate cu anorexie severă şi au descoperit că tratamentul a contribuit la reducerea depresiei şi a anxietăţii, iar în unele cazuri a condus la creşterea în greutate.
Cercetarea a implicat femei cu vârste între 21 şi 57 de ani care suferiseră de anorexie o perioadă de 18 ani, în medie, şi încercaseră toate tratamentele disponibile. Acestea erau sever subponderale şi unele dintre ele prezentau risc de moarte prematură din cauza afecţiunii.
La începutul studiului, electrozii au fost amplasaţi în anumite regiuni ale creierului despre care se crede că sunt asociate cu anorexia. După câteva luni, unele dintre paciente au resimţit o îmbunătăţire a stării de depresie şi anxietate. 12 luni mai târziu mai multe dintre ele au luat în greutate — indicele de masă corporală mediu al grupului a crescut de la 13,8 la 17,3.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au observat pe radiografiile realizate înainte şi după stimularea electrică anumite modificări persistente în zonele asociate cu anorexia.
"În prezent nu există tratamente eficiente pentru cei care suferă de anorexie nervoasă de lungă durată — persoane care sunt de multe ori cele mai bolnave şi cele mai vulnerabile în faţa morţii din cauza acestei boli", a declarat pentru BBC dr. Nir Lipsman, neurochirurg la Sunnybrook Health Sciences Center. "Lucrarea noastră, care se bazează pe teste anterioare, este una dintre primele strategii axate pe creier care s-au dovedit de ajutor în anorexia cronică. Speranţa mea este că prin această cercetare noi validăm de asemenea ideea că anorexia este o boală ce porneşte de la creier, nu o alegere ce ţine de personalitate sau de stilul de viaţă", a completat cercetătorul.
Metoda nu s-a dovedit, însă, funcţională pentru toate pacientele. Una dintre acestea a suferit o criză la câteva luni după implantarea electrozilor, iar două persoane au cerut, în timpul testelor, să le fie îndepărtate dispozitivele, mai arată sursa citată.
Autorii studiului publicat în jurnalul "Lancet Psychiatry" au declarat că sunt necesare cercetări de mai mare amploare înainte ca terapia să poată fi luată în considerare la scară largă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu