''Grenade genetice'', dezvoltate pentru a ţinti bacteriile rezistente la antibiotice Recomandat

Duminică, 21 Aprilie 2019 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Oamenii de ştiinţă care au explorat una dintre pistele identificate pentru a contracara rezistenţa la antibiotice, subiectul unei îngrijorări majore în cadrul autorităţilor sanitare mondiale, au pus la punct "o bombă genetică" pentru a putea să ţintească bacteriile rezistente, fără să le ucidă pe acelea care sunt benefice pentru organism, informează AFP, citat de Agerpres. "Dezvoltarea acestor abordări ţintite este esenţială" pentru a lupta împotriva rezistenţei tot mai mari a bacteriilor la antibiotice, a declarat Didier Mazel, cercetător la Institutul Pasteur din Paris. El este autorul principal al acestui studiu, realizat în colaborare cu Universitatea Politehnică din Madrid şi publicat în revista Nature Biotechnology.
Atunci când se administrează un antibiotic, medicamentul nu face o selecţie: el atacă bacteriile vinovate de apariţia unor boli, dar şi bacteriile benefice pentru organism şi care trăiesc în intestinul pacientului. Acest fapt determină un dezechilibru al florei bacteriene, care poate să favorizeze dezvoltarea unor bacterii rezistente la antibiotice. "Ucigând toate bacteriile, se creează astfel un uriaş loc liber pentru cele care sunt rezistente, întrucât ele nu mai au competitori", a explicat Didier Mazel. Pentru a evita acest "covor de bombe" (n.r. - tehnică de război, supranumită şi "bombardament de saturaţie", constând în bombardarea sistematică a unei zone geografice), cercetătorul francez şi echipa lui au dezvoltat această strategie alternativă.
Autorităţile sanitare mondiale emit cu regularitate alerte despre pericolul reprezentat de supraconsumul de antibiotice, din cauza căruia bacteriile devin rezistente. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), "rezistenţa la antibiotice reprezintă astăzi una dintre cele mai grave ameninţări ce planează asupra sănătăţii mondiale". "Dacă nu vom lua măsuri de urgenţă, vom intra în curând într-o eră post-antibiotică, în care infecţiile curente şi micile leziuni vor deveni din nou mortale", a avertizat OMS.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu