Interzis acum o sută de ani, absintul revine în forţă

 
Duminică, 15 Februarie 2015 00:00
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acum o sută de ani, absintul, băutură rău famată ajunsă celebră fiindcă o consumau artişti ai secolului al XIX-lea ca Van Gogh sau Verlaine, a fost interzisă fiindcă oamenii „îşi pierdeau minţile”. „Zâna verde”, cum este numit, are în prezent o nouă viaţă.
Se crede că denumirea vine din limba greacă, „Apsinthion” însemnând „care nu poate fi băut” sau „de nebăut”. Absintul modern a fost folosit iniţial în afecţiunile stomacale, fiind creaţia lui Pierre Ordinaire - 1792 -, doctor francez care s-a autoexilat în orăşelul elvetian Couvet. În 1797 a fost pus în vânzare în Franţa, scrie AFP.
„Întotdeauna va exista un mister în jurul acestei băuturi”, consideră Fabrice Herard, organizator al „Absinthiades”, manifestare dedicată absintului în localitatea Pontarlier, mică localitate aflată în apropierea graniţei cu Elveţia.
Muză a pictorului Vincent Van Gogh şi a poetului Verlaine, ale cărei ravagii au fost descrise de Emile Zola în romanul „Crâşma”, absintul este băutura artiştilor din secolul al XIX-lea. Însă în anii 1900, alcoolul distilat apărut în Elveţia în secolul al XVIII-lea şi având între 45 şi 72 de grade este acuzat că provoacă grave tulburări cerebrale din cauza unei substanţe din planta de absint, tuiona. Pe 16 martie 1915, băutura a fost interzisă în Franţa, fiind învinuită că este un afrodisiac psihoactiv şi că provoacă insomnie, tremurat, paralizie, halucinaţii, convulsii. După o analiză mai atentă însă, orice medic ar recunoaşte în aceste simptome alcoolismul cronic.
„Absintul provoca nebunie fiindcă oamenii consumau prea mult şi băutura avea prea multe grade”, apreciază Francois Guy, proprietar al distileriei cu acelaşi nume, create în 1890 de bunicul său la Pontarlier. \'Studii efectuate recent arată că tuiona nu este nefastă, efectele perverse ale absintului fiind datorate alcoolului\', adaugă el.
Interzicerea băuturii a provocat o adevărată catastrofă economică în regiunea Pontarlier, capitala franceză a acestei licori parfumate cu anason. În anii 1900, în micuţa localitate existau 23 de distilerii, în care lucrau circa 3.000 de persoane şi unde se produceau peste 10 milioane de litri livraţi în lumea întreagă, şi 111 bistrouri. „Atunci 80% din activitatea oraşului depindea de producţia de absint”, mai spune Francois Guy.
În 1988 absintul a fost din nou autorizat în Franţa, însă numai sub numele de „băutură spirtoasă pe bază de plante de absint”, cu nivelul de tuionă limitat la 35 mg/l. Primele produse franceze pe bază de plante de absint reapar în 1999, numele „absint” fiind apoi autorizat din nou printr-o lege dată în 2011, pentru a stopa o încercare a producătorilor elveţieni de a-şi atribui apelarea. Băutura a luat de atunci un adevărat având, circa 15 distilerii din Franţa producând în jur de 800.000 de litri de absint pe an, potrivit Federaţiei franceze a băuturilor spirtoase.
De când a preluat conducerea firmei de familie, în 1983, Francois Guy se luptă pentru reabilitarea acestei băuturi alcoolice. A reuşit să obţină în 2013 indicaţia geografică (IG) „absint de Pontarlier”, care trebuie acum omologată la nivel european. Din distileria sa se aprovizionează circa 20 de restaurante şi baruri pariziene, unde „Zâna verde” a revenit în forţă, fiind preferată de o clientelă cu o stare materială bună.
Absintul se consuma şi cu un ritual special: metoda clasică franceză necesita o lingură perforată. Se turna absint pe fundul paharului, lingura se punea deasupra cu un cub de zahăr nerafinat. Peste zahăr se picura apă rece până ce acesta se dizolva şi curgea în pahar. La o parte de absint se puneau de obicei trei părţi de apă. Linguriţele erau uneori adevărate opere de artă, cu flori şi stele în filigran sau în formă de scoică.
„La mine, absintul merge bine. Mulţi turişti, americani, canadieni sau brazilieni vin să bea aici absint”, spune Mickey, administrator al barului rock Cantada din Paris. Elixirul poeţilor are un adevărat succes şi în străinătate. „Vânzările de absint merg tot mai bine”, se bucură Martial Philippi, patronul localului Absinth Depot din Berlin, adăugând că „mitul băuturii interzise atrage şi fascinează oameni din toate categoriile sociale, ca şi acum o sută de ani”.
Absintul este o băutură care a lăsat urme puternice în artă. În pictură este reprezentat în creaţii impresioniste, suprarealiste, moderniste şi cubiste, fiind subiectul unor tablouri ale lui Edgar Degas („L\'absinthe”), Henri de Toulouse-Lautrec (\'Monsieur Boileau au Cafe\'), Paul Gauguin, Edouard Manet („Le buveur d\'absinthe”). Picasso i-a dat o reprezentare sculpturală.
Nu numai artele vizuale au consemnat absintul, ci şi literatura. Oscar Wilde îl punea în legătură cu procesul de creaţie, Hemingway îl menţionează în „For Whom the Bell Tolls” şi „Hills Like White Elephants” şi se spune că Verlaine avea sticle ascunse sub pernă pe patul de moarte. Alfred Jarry vorbeşte despre băutură în „Ubu Roi” ca despre mijlocul cel mai bun de a îmbina visul, realitatea, arta şi viaţa.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu