"Maladia X", o nouă ameninţare globală cu agent patogen necunoscut Recomandat

Marți, 29 Noiembrie 2022 13:36
Publicat în Sanatate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat, săptămâna trecută, că a reunit peste 300 de experţi care vor avea misiunea de a întocmi o nouă listă cu agenţii patogeni care pot provoca noi epidemii şi pandemii şi de a studia ameninţările ce ar putea apărea de la virusuri necunoscute, potrivit AFP. Cercetătorii îşi vor concentra atenţia mai ales asupra "maladiei X", declanşată de un agent patogen încă necunoscut.
"Identificarea agenţilor patogeni şi a familiilor virusurilor prioritare pentru cercetare şi dezvoltarea unor contramăsuri sunt esenţiale pentru o reacţie rapidă şi eficace la epidemii şi la pandemii. Fără investiţii importante în cercetare şi dezvoltare făcute înaintea pandemiei de COVID-19, nu ar fi fost posibil să fie puse la punct vaccinuri sigure şi eficiente într-un timp record", a declarat directorul pentru urgenţe sanitare din cadrul OMS, Michael Ryan.
Această listă cu agenţii patogeni a fost publicată pentru prima dată în 2017. Ea cuprinde în prezent COVID-19, virusul Ebola, febra Lassa, Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), virusurile Zika şi Nipah, precum şi maladia X.
În timpul analizei lor, experţii vor determina, pentru fiecare agent patogen identificat ca fiind prioritar, lacunele ce există în domeniul cunoştinţelor şi priorităţilor care privesc cercetarea medicală. O foaie de parcurs pentru punerea la punct a unor vaccinuri, tratamente şi teste de depistare va putea fi atunci elaborată.
Lista revizuită a agenţilor patogeni urmează să fie făcută publică înainte de aprilie 2023, informează Agerpres.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu