Banii de la televiziuni prelungesc agonia, azi se judecă insolvenţa

Miercuri, 21 Octombrie 2015 00:00
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Emoţii din nou astăzi pentru familia Oţelul. La Curtea de Apel Bucureşti se va da verdictul în ceea ce priveşte procesul de insolvenţă, existând riscul ca să intrăm în faliment. Planul de reorganizare nu a fost aprobat de Adunarea Creditorilor şi acum rămâne de văzut ce vor hotărî judecătorii. Situaţia financiară este din ce în ce mai gravă, nefiind încă achitat baremul de arbitraj la meciul organizat pe teren propriu cu CS Baloteşti. Oţelul mai poate fi salvată încă odată, de data aceasta fiind vorba de suma cuvenită din drepturile de televiziune. Nu sunt bani mulţi, dar cei aproximativ 28000 de lei sunt vitali pentru supravieţuirea echipei în perioada imediat următoare.„Joi sau vineri, ne vor intra în jur de 7.000 de euro de la televiziuni. E o sumă mică, dar dacă eram mai sus în clasament primeam mai mult, în jur de 10.000. Aceşti bani sunt vitali pentru noi. Banii se dau în funcţie de locul în clasament, noi stăm foarte prost în clasament. Spre exemplu, echipele din prima parte a clasamentului, primele 6, vor primi în jur de 10.000 de euro, din ce am înţeles de la Auraş Braşoveanu. Vor fi 7.000 de euro în tur, vom beneficia de bani din drepturile TV şi în retur, dar nu şi în play-off/out”, a declarat directorul sportiv al grupării roş-alb-albastre Cristi Munteanu. Altfel, Oţelul s-a despărţit de doi dintre jucătorii cu care a început sezonul: Preda şi Ioniţă. Următorul joc oficial pentru echipa gălăţeană este programat vineri 23 octombrie, de la ora 17.00, la Constanţa cu Farul. Partida va fi transmisă pe canalul Neptun TV.

 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu