Cristina Andriţa, Cătălina Cioaric şi Elena Şerban au ajutat substanţial CSM-ul să învingă Brăila Recomandat

Joi, 11 Octombrie 2018 13:54
Publicat în Sport

Miercuri după amiază, în sala Dunărea, în prezenţa a circa 1.000 de spectatori dintre care 590 plătitori, s-a disputat eternul derbi al Dunării de Jos dintre CSM Galaţi şi HC Dunărea Brăila ce a contat pentru cea de-a 5-a etape din Liga Florilor la handbal feminin. Se anunţa o partidă pe viaţă şi pe moarte între două echipe aflate în suferinţă şi criză de puncte. Echipa oaspete a marcat prima prin Nataşa Krnic, dar în continuare pe teren nu a contat decât o echipă, cea gălăţeană. Antrenorul Vali Costea a pregătit foarte bine meciul, CSM Galaţi, cu noua achiziţie Cristina Andriţa, principala gură de tun, Elena Şerban, cu parade de senzaţie şi veterana Cătălina Cioaric în formă maximă alături de toate coechipierele prezente pe teren sau pe bancă, a controlat meciul cu autoritate şi a obţinut o victorie lejeră. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat în min.54 când golgetera Andriţa a înscris pentru 21-11 şi a redus la tăcere galeria brăileană. Rezultat final: CSM Galaţi - HC Dunărea Brăila 22-16 (10-7). Pentru echipa gălăţeană au evoluat: Elena Şerban - 15 intervenţii, Emilia Anghel, Roxana Caragea-Cristina Marcu, Cristina Clisu, Denisa Şelever, Cristina Andriţa - 9 goluri, Daciana Balaban, Cătălina Cioaric - 6, Lăcrămioara Cîlici - 3, Alla Sheiko - 2, Iulia Stroia, Raluca Tănasă, Mădălina Conache - 2, Ana Maria Gogu, Tamara Bokaric. După cinci runde, CSM Galaţi ocupă locul 11 cu patru puncte, iar următorul meci pentru fetele antrenate de Vali Costea va fi pe 16 octombrie în fieful celor de la HCM Rm. Vâlcea, liderul din Liga Florilor.
Declaraţii:
Dumitru Berbece - antrenor HC Dunărea Brăila: "Am pierdut clar această partidă. Atât putem la momentul actual. Sper ca să creştem în joc pentru că altfel ne va fi greu în acest sezon".
Cristina Andriţa - jucătoare CSM Galaţi: "La început mi-a fost foarte greu pentru că nu am mare experienţă la nivelul primei ligi. Apoi jocul mi-a ieşit chiar mai bine decât mă aşteptam. Sper să marchez multe goluri pentru CSM şi să aduc multe bucurii publicului gălăţean".
Cătălina Cioaric - jucătoare CSM Galaţi: "Am făcut o partidă foarte bună şi am câştigat clar derbiul cu Brăila. Am depus un efort uriaş dar a meritat. Sper ca acest succes să ne descătuşeze şi să jucăm din ce în ce mai bine".
Valeriu Costea - antrenor CSM Galaţi: "Am pregătit bine acest joc, iar fetele au făcut exact ceea ce le-am spus. Am studiat bine Brăila şi am speculat punctele ei slabe. Echipa a făcut un joc bun, iar victoria a fost clară şi ca scor şi ca joc".

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu