CSM Arcada a învins în tie-break campioana Cehiei Recomandat

Joi, 07 Octombrie 2021 11:25
Publicat în Sport

Atmosferă de sărbătoare miercuri seara în sala Polivalentă Dunărea. După o absenţă îndelungată din cauza pandemiei Covid-19, publicul gălăţean de toate vârstele a revenit să asiste la un eveniment sportiv „first class”, manşa tur din primul tur al CEV Champions League dintre CSM Arcada Galaţi şi CEZ Karlovarsko. Campioana României a intrat foarte motivată în teren şi a reuşit să-şi adjudece primul set. Replica campioanei Cehiei nu a întârziat să apară, cehii au avut iniţiativa în actul doi şi în ciuda revenirii spectaculoase a gălăţenilor care au ratat şi două mingi de 2-0, dar şi cu aportul consistent al arbitrului din scaun, Laszlo Adler din Ungaria, au restabilit egalitatea. Formaţia pregătită de Sergiu Stancu a condus ostilităţile în setul trei, oaspeţii nu s-au predat şi echilibrul s-a păstrat. Tie-break-ul a fost la discreţia echipei noastre, Vasile Talpă, care a fost desemnat MVP-ul partidei, a adus victoria cu un blocaj ermetic.
„Nu ne-am propus neapărat să ajungem în tie-break, ne doream doar să câştigăm, orice victorie este importantă, mai ales că este început de sezon. Am avut momente de joc bune, dar şi mici oscilaţii, dar am reuşit să păstrăm nivelul şi să câştigăm. Victoria ne dă un moral bun pentru returul din Cehia, care va fi foarte greu, dar putem câştiga în deplasare şi să ne calificăm mai departe. Publicul gălăţean, aşa cum mă aşteptam, a fost alături de noi şi ne-a împins de la spate spre victorie, atmosfera a fost deosebită şi vreau să le mulţumesc”, a declarat la final antrenorul Sergiu Stancu. Rezultat final: CSM Arcada - CEZ Karlovarsko 3-2 (18, -27, 22, -19, 7). Echipa gălăţeană a început cu formula: Talpă 12 puncte, Raic 20 p, Bala 7 p, Bissette 14 p, Rangel 2 p, Sestan 17 p - Kantor, libero. Au mai jucat: Teleleu, Toro, 5 p Raţă 1 p, Cristudor - libero. Returul este programat pe 13 octombrie, la Karlovy Vary. Până atunci, sâmbătă, 9 octombrie, va debuta Divizia A1, CSM Arcada va întâlni în sala Dunărea, de la ora 17.00, nou promovata Titanii Olimpia Bucureşti.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu