CSU Belor a pierdut la debut în faţa campioanei Alba Blaj, dar promite un sezon bun Recomandat

Luni, 07 Octombrie 2019 11:32
Publicat în Sport

Divizia A1 la volei feminin a debutat sâmbătă cu 11 echipe la start. Spectatorii gălăţeni au fost privilegiaţi pentru că au putut asista din prima etapă la partida CSU Belor - Alba Blaj, campioana României en-titre. Cu o formulă complet nouă atât la nivelul băncii tehnice: Bogdan Paul, antrenor principal, Florin Vasile Bosi şi Nelu Ivanov, antrenori secunzi şi 11 jucătoare noi, echipa gălăţeană a început cu trac şi nu a reuşit decât în setul doi să ameninţe campioanele, scor: 21-22. „Desigur întotdeauna am respectat valoarea adversarului, iar valoarea adversarului a fost incontestabilă. Am întâlnit o echipă la început, care nu are tot lotul, cred că puteam să dezvoltăm un joc mai bun şi mai eficient. Nu am făcut lucruri pe care consider că trebuia să le facem şi pe care le-am lucrat la antrenamente. Nu valoarea adversarului din faţă contează ci contează foarte mult ce faci şi tu la tine în teren. Din punct de vedere tehnic nu sunt mulţumit de absolut nicio jucătoare, pentru că nu s-au ridicat la nivelul aşteptat, nu au exploatat bagajul de cunoştinţe pe care îl au, lucru care mă deranjează teribil. Trebuie să înţeleagă că trebuie să cumuleze o anumită valoare pentru a ne putea bate pentru obiectivul propus”, a concluzionat la final Bogdan Paul , antrenorul de la CSU Belor. Rezultat final: 0-3 (-12, -22, -18). Formula de start: Borislava Saykova 4 puncte, Ivana Radonjic 10 p, Daniela Lupescu 1 p, Talita Jose Do Nascimento 3 p, Majo Corral Bouza 2 p, Anamaria Berdilă 1 p - Andreea Ispas, libero. Au mai intrat: Ana Marisa Radu, Sorina Miclăuş 9 p, Laura Simonia 7 p, Ganna Magerova 1 p, Violeta Stan - libero. În ciuda acestei înfrângeri şi cu câteva reglaje care mai trebuie făcute, echipa gălăţeană poate realiza cel mai bun sezon încununat cu o calificare în play-off 1-6. Programul din următoare cinci etape este favorabil: FC Argeş Piteşti - 12 octombrie, deplasare, CS Medgidia - 19 octombrie, acasă, U NTT Data Cluj - 26 octombrie, deplasare, Rapid - 2 noiembrie, acasă şi CSO Voluntari - 9 noiembrie, deplasare.

Sursa foto: Florin Ady Image

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu