„Fanteziştii ” au încheiat în forţă

Joi, 20 Iunie 2013 03:00
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Prima parte a concursurilor naţionale de dans sportiv s-a încheiat odată cu WDSF- ul „Bucharest Open 2013”, ce s-a desfăşurat în Sala polivalentă din capitală. O competiţie desfăşurată pe trei zile, cu o participare românească destul de mare, dar din păcate din străinătate au venit doar câteva perechi din Rusia, Bulgaria, Macedonia, Azerbaidjan şi Croaţia, totalizând un număr de 600 de perechi prezente. Cu o brigadă de arbitri din 13 ţări diferite, cu finalele de sâmbătă şi duminică televizate de una din televiziunile de sport, competiţia a fost de un înalt nivel tehnic şi spectacular, având tot ce trebuie pentru un concurs de acest nivel. Şi cum Fantezia se numără printre primele cluburi din ţară, o parte din perechile de top din cadrul clubului au ţinut neapărat să participe la ultima confruntare înainte de vacanţă, 11 perechi au făcut deplasarea la Bucureşti, reuşind ca nouă dintre ele să se califice în finale, unde s-au câştigat: cinci concursuri de locul I, unul pe locul II, două pe locul III, patru perechi au încheiat competiţia pe locul VI, iar două  au picat sub linie în semifinale (locul VII şi VIII, cele mai „ofticante” locuri). Aurul a fost câştigat de: Cosmin Lupoaie - Maria Radu, care s-au impus detaşat la ambele secţiuni din cadrul openului basic internaţional la categoria de vârstă juvenile 1+2; Robert Irimia - Cristina Bezman s-a impus la secţiunea standard din cadrul  openului basic internaţional junior 2; Silviu Boanţă - Miruna Ibrian au câştigat concursul de clasa D 12 -13 ani şi Rareş Borcea – Beatrice Mogoş s-au urcat pe prima treaptă a podiumului la clasa E 6-9 ani. Argintul a fost obţinut de perechea Florin Sava - Miruna Stănilă, la clasa E 16 - 35 de ani secţiunea standard şi tot ei au obţinut şi bronzul la secţiunea latino. WDSF youth standard ne-a adus medalia de bronz prin perechea Ştefan Gagu - Andra Radu, iar perechile care s-au clasat pe locul VI au fost: Ştefan Gagu - Andra Radu, la WDSF adulţi standard, Răzvan Lupaşcu - Anca Hortolomei, la WDSF Under -21 standard, Eduard Ragea - Alexandrache Ruxandra, la clasa E 12-13 ani şi Rareş Lefter - Maria Ursu, la clasa E 6-9 ani. „Un concurs care poate oricând să rivalizeze cu cele de afară. Nu am trimis toate perechile de top din cadrul clubului, cu toate că mi-aş fi dorit acest lucru, dar mai trebuie să-i lăsăm să înveţe pentru admiterea la liceu şi, deja, o parte din ei pentru bac şi facultate. Oricum cei care au fost prezenţi la această competiţie au ţinut ştacheta ridicată la toate clasele, dar mai ales la concursurile internaţionale. Valoarea întotdeauna îşi spune cuvântul, obiectivele au fost demult depăşite, aşa că acum putem să mergem liniştiţi în vacanţă, după care gândurile noastre vor fi îndreptate către Europene, Mondialele de latino şi Stuttgart, unde avem obiective îndrăzneţe. Vreau să mulţumesc pe această cale tuturor instructorilor din cadrul clubului cu care vorbesc demult aceeaşi limbă şi care îmi suplinesc cu brio orele când sunt plecată, felicit toţi sportivii, de toate nivelele de dans, din cadrul clubului, mulţumesc sponsorului principal – părinţii şi, urez vacanţă plăcută tuturor şi să ne întâlnim sănătoşi şi apţi de muncă după vacanţă”, a concluzionat Andreea Adam, antrenor principal Fantezia şi arbitru delegat de FRDS la concursul de la Bucureşti.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu