FC Universitatea Galaţi a reluat pregătirile sub semnul incertitudinii. Fără bani, o parte din jucătoare sunt tentate să renunţe Recomandat

Miercuri, 22 Ianuarie 2020 12:20
Publicat în Sport

Singura echipă de fotbal feminin din zona Moldovei, FC Universitatea Galaţi a fost considerată de specialişti revelaţia turului Ligii 1 la fotbal feminin, sezonul 2019-2020, după ce a încheiat prima jumătate a campionatului pe locul 2 şi o linie de clasament: 11 jocuri, 8 victorii, 2 remize, o înfrângere, golaveraj 33-10, 26 puncte. O performanţă extraordinară în condiţiile în care echipa se confruntă mari probleme financiare. Jucătoarele nu şi-au primit drepturile salariale din luna septembrie, au tot aşteptat şi sperat că situaţia se va rezolva, mai sunt şi alte datorii la bugetul de stat sau la anumiţi furnizori de servicii, staff-ul administrativ face eforturi să găsească soluţii ca activitatea şi programul de pregătire să nu fie perturbate ceea cel puţin la acest moment pare imposibil.
„În momentul de faţă nu ştim exact cu cine vom colabora, facem tot posibilul să convingem cât mai multe jucătoare să nu renunţe la jumătatea drumului. Echipa este afectată de lipsa susţinerii după un tur foarte bun şi probabil şi-au pierdut încrederea. Însă facem tot posibilul să păstrăm în mare măsură acelaşi lot. Pe 29 februarie vom juca în deplasare în optimile Cupei României la Constanţa, un meci foarte greu cu un adversar incomod cel puţin pe teren propriu. Însă totul depinde de noi, sper să luptăm până la final împreună. Aşteptăm răspuns şi din partea autorităţilor locale, poate se credea că putem funcţiona cu un buget mic şi să obţinem şi medalie, acest aspect e imposibil având în vedere că se investeşte din ce în ce mai mult în fotbalul feminin din România. Pe 14 martie sau 15 martie vom juca primul meci pe teren propriu cu Luceafărul Filiaşi, de acum înainte toate meciurile vor fi foarte grele şi asta din cauza noastră. Bugetul cerut de noi nu era şi nu este unul mare pentru a se putea face performanţă, în doi, trei ani avem şansa să jucăm cu Viitorul, FCSB sau CFR Cluj şi dacă nu vom investi din ce în ce mai mult în fotbalul feminin gălăţean nu vom putea să mai facem faţă în Liga 1. Dezamăgirea mea este că am avut o finanţare mai mare în 2018 în condiţiile în care am jucat un retur în Liga secundă şi un tur în prima ligă, iar în 2019 am terminat primul sezon în Liga 1 pe locul 4 şi al doilea tur în Liga 1 pe locul secund, am jucat în semifinalele Cupei României în ediţia trecută şi ediţia asta ne-am calificat şi jucăm în optimi. La nivel de junioare progresele sunt vizibile, am mărit numărul de echipe şi ca drept recompensă primim o finanţare mai mică decât în 2018. Sper eu ca anul acesta să ne revenim şi să primim un buget decent pentru sezonul acesta şi nu în ultimul rând şi pentru următorul sezon deoarece FCUG va continua 100% şi în următorul sezon, dar e foarte important cum vom continua şi în ce Ligă. Nu mi-am pierdut încrederea şi sper din toată inima să luptăm împreună pentru a reprezenta cu cinste acest oraş la toate sporturile şi nu numai. Succes echipelor gălăţene şi la final de sezon să avem cât mai multe rezultate pozitive”, ne-a precizat preşedintele FCUG, Gabriel Călinescu.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu