Handbaliştii de la CSU şi handbalistele de la CSM joacă în weekend la Galaţi Recomandat

Joi, 16 Septembrie 2021 12:16
Publicat în Sport

Divizia A la handbal masculin programează sâmbătă, 18 septembrie, partidele primei etape din sezonul 2021-2022. CSU Galaţi a fost repartizată în seria A alături de: CSM II Bacău, HC Pietricica Neamţ, Magnum Botoşani, CSM II Focşani, Politehnica Iaşi, CSM II Vaslui şi CSU II Suceava. Echipa gălăţeană şi-a reluat antrenamentele în urmă cu o lună, lotul a fost completat cu mai mulţi juniori gălăţeni de la CSS şi aşteaptă cu mare interes jocurile oficiale.
„Pornim la un nou drum, avem o echipă formată în mare parte din jucătorii care au evoluat şi anul trecut la care am adăugat câţiva juniori din pepiniera CSS Galaţi. Ne-am pregătit intens în ultima lună, am alternat antrenamentele fizice cu cele tehnico-tactice, sunt mulţumit pentru această etapă, mai avem mult de muncă, aşteptăm meciurile oficiale, sper să avem o evoluţie cel puţin la fel de bună ca sezonul trecut, iar obiectivul nostru este clasarea pe locurile 1-3 în seria noastră şi apoi calificarea în faza superioară”, ne-a declarat profesorul Florin Andronic.
Lotul de jucători pentru acest sezon: Fuică, Dinu - Lefter, Andrei, Bogdan Zaharia, Cezar Zaharia, Bădărău, Ionel, Chertif, Costea, Buţea, Frangulea, Ionescu, Olaru, Prună, Mârşiu, Ioniţă, Soare, Ştoalfă, Domoc, Pascu. În prima etapă, studenţii gălăţeni vor întâlni satelitul CSM Vaslui, partida fiind programată în sala Siderurgistul, sâmbătă, de la ora 13.00.

Handbalistele de la CSM Galaţi caută prima victorie pe teren propriu

Duminică sunt programate partidele celei de-a doua etape a Diviziei A la handbal feminin. Iubitorii acestui sport şi nu numai din oraşul nostru sunt aşteptaţi la sala Polivalentă Dunărea, de la ora 11.00, la confruntarea dintre CSM Galaţi şi CNE Sf. Gheorghe. Echipa antrenată de Valeriu Costea s-a pregătit foarte bine în această săptămână, aşteaptă cu ceva emoţii reîntâlnirea cu suporterii gălăţeni după un şi jumătate şi nu concepe decât varianta victoriei.
„Nu ştiu prea multe despre adversara noastră. Cel mai important este că traversăm o perioadă bună, fetele se pregătesc cu conştienciozitate, sunt mulţumit de cum se comportă la antrenamente, moralul este sus după rezultatul de la Ploieşti şi vrem să legăm cea de-a doua victorie”, ne-a declarat antrenorul CSM Galaţi, Valeriu Costea.
Intrarea spectatorilor se va face cu respectarea protocolului medical: certificatul de vaccinare, test PCR sau antigen rapid. Celelalte meciuri din seria B: ACS Şc. 181 SSP Bucureşti - Activ Prahova Ploieşti, CSM Corona Braşov - CSU Neptun Constanţa, Spartac Bucureşti - CSM Bucureşti II, CSM Unirea Slobozia - CSM Roman.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu