Medalii de aur, argint şi bronz pentru halterofilii de la CSS Galaţi şi CSM Dunărea Recomandat

Joi, 28 Iunie 2018 15:20
Publicat în Sport

Campionatul Naţional de haltere pentru juniori Under 17 s-a desfăşurat în weekendul trecut la Alba Iulia. Şi în ultimul concurs al sezonului, gălăţenii de la CSS şi CSM Dunărea au confirmat aşteptările, şi-au îndeplinit obiectivele, reuşind să se „îmbogăţească” cu 11 medalii. Opt dintre ele au fost cucerite de reprezentanţii CSS Galaţi pregătiţi de antrenorii: Costel Dimofte şi Mariana Dumitrache, astfel: Mihaela Ilie, triplă campioană naţională la categoria 69 kg (smuls - 83 kg, aruncat - 105 kg, total -188 kg), Adriana Ivan, trei medalii de argint la categoria 75 kg şi Cătălin Rusu, argint la smuls şi bronz la total la categoria 56 kg.
CSM Dunărea Galaţi, antrenori Mihai Nicolae şi Marin Otinceanu a obţinut trei medalii: două de bronz şi una de argint prin Magdalena Bejenariu. Alţi halterofili gălăţeni care s-au mai remarcat la Naţionale: Cătălin Rusu, un loc 4, Augustina Sitaru - 3 locuri V şi Liviu Marian Afloroaiei - 3 locuri VI.
Altfel, sub bagheta antrenorilor gălăţeni Costel Dimofte şi Mariana Dumitrache, componenţii lotului de juniori a României au început un stagiu de pregătire centralizată la Bucureşti în vederea participării la Campionatul European de juniori şi tineret programat în luna iulie la Milano. Din lot nu lipsec sportivele de la Centrul de Pregătire Olimpică de la Galaţi dintre care amintim pe: Mihaela Ilie (CSS Galaţi), Cosmina Pană (Bacău) - Under 17, Dorina Tofan, din Frumuşiţa (acum la Arad), Adelina Vizitiu (Arad), Luciana Condurache (Arad) şi Alice Halmac (Bacău) - Under 15.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu