Petre Grigoraş, antrenor SC Oţelul: „Sunt convins că returul ne va duce acolo unde ne dorim” Recomandat

Luni, 04 Ianuarie 2021 13:37
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

SC Oţelul a încheiat anul în grafic. Oţelarii lui Petre Grigoraş ocupă locul 2 în ierarhia seriei a 2-a din Liga a 3 cu 22 puncte, la egalitate cu liderul Dacia Unirea Brăila dar cu un golaveraj inferior, +17 faţă de +21. Cele două echipe sunt de altfel principalele favorite la calificarea pentru barajul de promovare în eşalonul secund.
„Sunt mulţumit că suntem acolo, în primele două şi suntem în obiectiv. Personal, aş fi vrut mai mult. Cine nu îşi doreşte mai mult ? Cine nu îşi doreşte ca la finalul meciurilor să fie neînvins, să ia toate punctele, să nu aibă probleme pentru a promova ? Se întâmplă şi la case mai mari. Ne uităm şi în fotbalul european şi vedem ce echipe mari pot să aibă probleme. Aşa că putem să acceptăm şi noi că Oţelul Galaţi mai pierde câte un joc. Într-adevăr au existat şi evoluţii mai puţin convingătoare, dar una peste alta sunt mulţumit de atitudine şi ce m-a bucurat în primul rând, exceptând poate prima etapă şi a doua, a fost modul în care ne-am exprimat. Mi-a părut bine că poate mulţi jucători au venit de la un nivel mai bun de Liga a 3-a. Au încercat să se adapteze la nivelul Ligii a 3-a şi au demonstrat că sunt profesionişti. Sunt fericit că au dat dovadă de caracter. Sunt convins că returul ne va duce acolo unde ne dorim. Suntem în grafic şi acest lucru ar trebui să ne dea tuturor încredere şi să fim foarte atenţi la ce vom face în iarnă. Nu trebuie să facem foarte multe schimbări, dar sigur vom avea nevoie de câţiva jucători pentru a ne întări pe câteva posturi”, a concluzionat antrenorul Petre Grigoraş.
Reunirea lotului a fost programată pe 18 ianuarie. Primul joc oficial din 2021, oţelarii îl vor disputa pe 21 martie în deplasare cu Avântul Valea Mărului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu