Rugbiştii de la CSM Galaţi au bifat o victorie scurtă Recomandat

Joi, 30 Septembrie 2021 12:34
Publicat în Sport
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Divizia Naţională de Seniori la rugbi a programat în weekend partidele celei de-a 11-a etape. Stadionul Municipal a găzduit duelul dintre CSM Galaţi şi CSU AV Arad. Gălăţenii au început în forţă, diferenţa de valoare fiind evidentă şi în aceste condiţii tabela de marcaj arăta deja 42-0 în min.28. Marcatori: Nistor 2 încercări, Dănăilă, Ghindă, Manolachi, Cocârlă, câte o încercare, Partenie - 6 transformări.
Arădenii nu au mai continuat meciul invocând motivul că au mulţi jucători accidentaţi pe care nu îi pot înlocui. Probabil că frica mai mare a fost de o înfrângere la un scor fluviu. Alte rezultate: CS Năvodari - Ştiinţa Petroşani 20-27, RC Griviţa Bucureşti - RC Gura Humorului 36-7. CSM Galaţi se menţine pe locul 4 cu 32 de puncte şi va juca runda viitoare, pe 02 octombrie, în deplasare, cu CSU Alba Iulia.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu