1,1 milioane lei confiscate de poliţişti de la baruri şi frizerii din Galaţi Recomandat

Luni, 14 Februarie 2022 00:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Peste 566.000 lei, este suma confiscată de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi a Biroului Evidenţa Persoanei de la un operator economic care nu a respectat măsura complementară de suspendare a activităţii unui punct de lucru, măsură ce a fost dispusă în urma unui control desfăşurat în aprilie 2019.
În acest caz, este vorba despre un agent economic depistat de oamenii legii că desfăşăşura activităţi comerciale de prestări servicii de alimentaţie publică - baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor alcoolice, fără a deţine "Acord privind exercitarea activităţii de comercializare în zone publice" şi "Autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică", eliberate de autorităţile administraţiei publice locale.
De menţionat că agentul economic în cauză, a depus plângere la Judecătoria Galaţi, iar în urma unei Sentinţe Civile, plângerea a fost respinsă. De asemenea, Tribunalul Galaţi a respins apelul formulat de operatorul economic.
Articolul 73 (23) din O.G nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, prevede: "desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial în perioada suspendării activităţii comerciale, cu amendă prevăzută la pct. 1 lit. a) - e), caz în care limitele minime şi maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat".
În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile legale suma confiscată de poliţiştii locali se transformă în venit la bugetul statului.
Reamintim că în 2021 în jur de 1,1 milioane lei, a fost suma confiscată de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi a Biroului Evidenţa Persoanei, de la un număr de patru operatori economici, persoane juridice care nu au respectat măsura legală de suspendare a activităţii impusă de oamenii legii în urma unor verificări care au scos la iveală o serie de nereguli. Agenţii economici sancţionaţi deţin afaceri în domeniul alimentaţiei publice şi a saloanelor de înfrumuseţare.
Trebuie amintit faptul că în 2021, Poliţia Locală Galaţi prin Serviciul Control Activităţi Comerciale şi a Biroului Evidenţa Persoanei a derulat pentru prima data acţiuni de confiscare a veniturilor obţinute în urma derulării activităţii pe perioada suspendării, de către unii agenţi economici.
Şi în 2022, poliţiştii locali vor continua acest tip de verificări, pe măsură ce vor fi pronunţate Hotărâri definitive în cazul operatorilor economici care au contestat în instanţă măsura de suspendare a activităţii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu