11 cadre medicale de la Ambulanță, pozitive la COVID-19. Se fac angajări pentru a rezolva deficitul Recomandat

Marți, 07 Aprilie 2020 18:33
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Situație dificilă la Serviciul Județean de Ambulanță Galaţi, unde 11 cadre medicale sunt bolnave de COVID-19 și alte 17 sunt în izolare.

„La Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi avem 11 colegi care sunt internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase, COVID pozitivi, şi mai avem 17 colegi care sunt în izolare la domiciliu. Dintre aceştia, 11 vor ieşi joi din izolare. De asemenea, la nivelul Serviciului am luat toate măsurile pentru a evita contaminarea cu acest virus perfid. Printre aceste măsuri se numără stocul de echipamente de protecţie, care este o problemă delicată. La momentul actual avem un stoc care ne ajunge pentru o lună de zile, cu excepţia combinezoanelor, care ne mai ajung doar pentru opt zile. Avem deja comenzi confirmate şi aşteptăm aprovizionarea, care ne va mai ajunge pentru două luni. Tot în această perioadă am mai primit, prin sponsorizare, mai multe aparate. Unul dintre ele, este un aparat de sterilizare a celulei sanitare a ambulanţelor, cu abur uscat, extrem de necesar pentru serviciul nostru după fiecare intervenţie la un pacient suspect sau confirmat cu COVID-19. De asemenea, am primit ajutoare din mai multe părţi, o sponsorizare cu ajutorul sindicatului de la o fundaţie, «Zâmbet de Copil» din Galaţi, care ne-a furnizat un tunel de dezinfecţie a personalului şi ordinul asistenţilor ne ajută prin procurarea a 800 de combinezoane, deci sperăm să fim acoperiţi din acest punct de vedere.

«Am primit o aprobare pentru a angaja, pe o perioadă de maximum şase luni, pentru 19 posturi»

Ne-am reorganizat în această perioadă şi din personalul din celelalte ture, noi lucrăm în patru ture, am refăcut a patra tură care a fost afectată. De asemenea, am făcut o solicitare la Minsterul Sănătăţi şi astăzi am primit o aprobare pentru a angaja, pe o perioadă de maximum şase luni, pentru 19 posturi. Cu toate aceste măsuri sperăm să limităm, să oprim această evoluţie şi să reuşim să ne continuăm activitatea în condiţii de criză. La nivelul dispeceratului, dispecerii noştri poartă mască de protecţie tot timpul, la nivelul personalului operativ, tot personalul poartă mască şi mănuşi, tot timpul, chiar şi în afara intervenţiei la caz, iar la cazurile suspecte sau confirmate, tot echipajul poartă şi combinezoane de protecţie. Am mai primit şi viziere, prin sponsorizări, avem şi ochelari de protecţie, în aşa fel încât sperăm să trecem cu bine peste această perioadă grea. Lipsa de personal rămâne problema Am primit acum o gură de oxigen şi sperăm să mai primim şi alte suplimentări. Este o problemă la nivel naţional şi sper ca, în perioada imediat următoare, ministerul şi organele centrale să se ocupe şi de această problemă. Da, se lucrează şi peste program, avem personal care face ore suplimentare de la 24 la 48 de ore, până chiar la 72 de ore pe lună. Aici este vorba şi despre rezistenţă şi de conştiinţă, de stres, este vorba şi despre interes pentru că orele sunt plătite, aşa că este un compromis prin care ne putem continua activitatea”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Județean de Ambulanță Galați.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu