5.160 doze de vaccin hexavalent pentru bebeluşii din Galaţi Recomandat

Luni, 11 Iunie 2018 16:01
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

După două luni de lipsă din cabinetele medicilor de familie, vaccinul hexavalent, destinat imunizării copiilor, prevăzut în programul naţional de vaccinare şi distribuit gratuit, va fi disponibil din primele zile ale lunii iulie. Ministerul Sănătăţii a informat toate direcţiile de sănătate publică din ţară că, deşi s-a întârziat aprovizionarea cu vaccin hexavalent deoarece achiziţia a fost contestată, cel târziu până la finalul lunii iunie, mai exact până pe data de 30 iunie, vaccinul va fi livrat în Bucureşti la sediul Unifarm. În toată ţara vor fi distribuite 225.000 doze vaccine hexavalent. De acolo, vaccinul va fi preluat de către reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, adus în teritoriu şi apoi distribuit medicilor de familie. Potrivit informaţiilor furnizate prin Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, judeţului Galaţi i-au fost repartizate 5.160 doze vaccin hexavalent. "Vaccinul lipseşte de două luni, iar această absenţă poate expune copii nevaccinaţi la riscul de li se declanşa afecţiunile pentru care se imnunizează. Din fericire, nu s-a întamplat asta nici la crizele anterioare, dar aceste sincopete în aprovizionarea cu vaccine nu fac decât să scadă rata imunizărilor populaţiei", este părerea dr. Valentin Boldea, medic de familie. Vaccinul poate fi achiziţionat şi din farmacii, costând aproximativ 200 de lei, această sumă nefiind la îndemâna oricărui părinte. Vaccinul hexavalent protejează împotriva hepatitei B, difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei şi bolilor determinate de Haemophilus Influenzae. Vaccinul trebuie făcut celor mici la 2, 4, respectiv 11 luni.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu