Gălăţenii vor aştepta autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele în staţii cu refugiu deoarece, începând de miercuri, 21 februarie 2018, municipalitatea a început montarea celor aproximativ 150 de staţii cu refugiu. Locațiile în care a început deja montarea adăposturilor sunt: Trefo, Vultur, Piaţa Energiei 2, Farmacia Hygeia (M 18), Neacşu, Spitalul Judeţean, Micro 19/2 (capăt de linie), Ţiglina I, Mazepa, Potcoava de Aur, Minion – spre Inelul de Rocadă, Sala Sporturilor, Patinoar, Centru, Agenţia CFR, Ţiglina II, Hotel Sofin, Str. Brăilei – Grădiniţa Prichindel, Str. Brăilei – Neacşu, Str. Brăilei – Ţiglina I (spre Coşbuc), Piaţa Energiei (spre Ireg).
O parte dintre aceste staţii cu refugiu au fost donate de către agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului. Printre cei care au donat se află Hypermarket Shopping City Galaţi cu un număr de 17 bucăţi şi firma de transport Transfero ce a donat un număr de 4 bucăţi. Acestea, vor avea posibilitatea să îşi promoveze elementele de identitate pe toată durata existenţei construcţiei, se arată în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi.
”Mulţumim pe această cale firmelor care s-au implicat în demersul iniţiat de Primărie, contribuind la bunăstarea gălăţenilor. Cred că este prima dată când, în Galaţi, pentru un scop comun, mediul privat bate palma cu administraţia publică locală”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Acesta încurajează gestul şi îndeamnă şi alţi agenţi economici să facă acest lucru: ”Aşadar, pentru toţi agenţii economici din Galaţi care doresc să se alăture acestui proiect este un bun prilej de a-şi promova serviciile şi îi aşteptăm în continuare alături de noi, a mai declarat Ionuţ Pucheanu.
A început montarea refugiilor din staţiile de autobuz din Galaţi (GALERIE FOTO)
Miercuri, 21 Februarie 2018 11:28
Publicat în
Știrea zilei
Articole recente - Claudia PATRICHE
Galerie de imagini
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
-
Click to open image! Click to open image!
View the embedded image gallery online at:
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/a-inceput-montarea-refugiilor-din-statiile-de-autobuz-din-galati.html#sigProGalleria80ebe35d92
https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/a-inceput-montarea-refugiilor-din-statiile-de-autobuz-din-galati.html#sigProGalleria80ebe35d92
Mai multe din această categorie:
« 700 de lei amenda minimă pentru gălăţenii care parchează pe trotuar
Amendă de până la 1.000 de lei pentru gălăţenii care nu-şi plimbă câinii în lesă »