Ambulatoriul de Specialitate de la Spitalul TBC Galaţi, extins şi modernizat cu fonduri europene Recomandat

Miercuri, 24 Aprilie 2019 15:43
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi a semnat miercuri, 24 aprilie 2019, alături de directorul ADR Sud-Est, Luminiţa Mihailov, contractul de finanţare pentru proiectul "Extindere, reabilitare, modernizare şi dotare Ambulatoriu Integrat de Specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Galaţi". Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, şi are o valoare de 10 milioane de lei, din care 2% este contribuţia CJ Galaţi. Durata de implementare a proiectului este de 64 de luni.

"Clădirea Ambulatoriului de Specialitate va fi consolidată, reabilitată, supraetajată şi extinsă pe orizontală şi pe verticală, ceea ce înseamnă că vom mări de aproape 4 ori suprafaţa actuală. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, vor fi instalate pompe de căldură şi sisteme de climatizare. O treime din banii alocaţi proiectului vor fi investiţi în dotarea cu aparatură medicală, inclusiv un computer tomograf performant", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

În cadrul proiectului se vor efectua lucrări de consolidare, supraetajarea construcţiei existente, extinderea de orizontală şi verticală a clădirii, de la aproximativ 230 mp la 850 mp, lucrări de reabilitare termică a anvelopei clădirii, lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/furnizare a apei calde, instalarea de pompe de căldură de tip aer-apă, instalarea de sisteme de climatizare, ventilare naturală, modernizarea instalaţiei de iluminat, instalarea unui sistem de management energetic integrat, lucrări de amenajare interioară şi instalaţii.

Proiectul prevede şi dotarea cu 85 de echipamente specifice, în valoare de 3 milioane de lei. De asemenea, noua clădire va avea circuit separat pentru copii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu