Ameninţarea coronavirusului: Filtre în trafic, la intrarea în Galați și Tecuci (FOTO) Recomandat

Marți, 25 Februarie 2020 17:32
Publicat în Știrea zilei

Polițiștii gălățeni de la Rutieră au organizat filtre, la intrările în orașele Galați și Tecuci, acțiunea fiind făcută în contextul măsurilor preventive legate de epidemia cu coronavirus.

Astfel, la intersecția DN 25 cu DN2B, dar și la intrarea în Tecuci, polițiștii de la Rutieră, purtând măști și mănuși (foto în galeria de imagini ↓), verifică autovehiculele care intră în Galați sau în Tecuci, iar apoi un pompier SMURD le oferă oamenilor pliante cu măsuri de protecție legate de coronavirus. „Sunt activități de informare și activități, eventuale activități de identificare în trafic a autoturismelor înmatriculate în alte state. O informare corectă a cetățenilor în ceea ce privește riscurile, eventualele riscuri, vine în ajutorul acestora“, a precizat cms. șef Bogdan Carp, șeful Serviciului Poliției Rutiere Galați.

Prefectul județului Galaţi, Gabriel Avrămescu, speră ca această măsură să aibă un impact real asupra protejării populației, mai ales prin identificarea celor care fac transport neautorizat. „Împreună cu reprezentanții poliției rutiere, am decis instituirea unor filtre prin care să identificăm și să verificăm acei transportatori neautorizați care aduc persoane din Italia și care nu sunt înregistrate la vamă sau aeroport“, a explicat Gabriel Avrămescu. --» Citeşte şi „Coronavirus: Ce măsuri au fost adoptate la nivelul judeţului Galaţi“ «-- CLICK!

Unii șoferi sau călători cred că acțiunea le e de ajutor, mai ales că doar din mass-media au primit informări legate de coronavirus. Alții au altă opinie. „Nu cred că astfel de măsuri ne ajută pe niciunul. Credeți-mă că dacă se întâmplă mâine niște lucruri, nu are ce să facă Poliția, nici DSP-ul. În România, suntem varză“, era părerea unuia dintre șoferii opriți în trafic, șofer care se întorsese din Italia acum puțin peste două săptămâni. În situația în care la filtre sunt descoperite persoane venite din zonele afectat de virus și care nu au fost încă înregistrate, vor fi anunţate autoritățile medicale.

În acest moment, în judeţul Galaţi, patru persoane sosite din Italia, din zonele afectate de epidemie, se află în carantină într-un centru al autorităților, iar alte 21, sosite tot din italia, dar nu din zonele afectate, sunt izolate la domiciliu şi monitorizate. --» Citeşte şi „Gălăţeni întorşi din Italia, în carantină într-un loc secret (FOTO)“ «-- CLICK!

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu