Lucrări de peste 600.000 euro, fonduri europene, finalizate la Şcoala Gimnazială nr. 40 "Iulia Haşdeu" Recomandat

Miercuri, 30 Octombrie 2019 14:07
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un alt proiect cu fonduri europene, în valoare de peste 600.000 de euro, a fost astăzi, miercuri, 30 octombrie 2019, finalizat de către Primăria municipiului Galaţi. Este vorba despre anveloparea Şcolii Gimnaziale nr. 40 "Iulia Haşdeu", unde s-au realizat lucrări de izolare termică a pereţilor exteriori, montare a unei centrale termice în condensare, de înlocuirea tâmplăriei pentru uşi şi ferestre cu profile PVC pentacamerale, lucrări de sistematizare verticală, lucrări de reparaţii hidroizolaţii şi de instalare a 72 de panouri fotovoltaice. Beneficiarii proiectului sunt cei 237 de elevi înscrişi în învăţământul primar şi gimnazial, în anul şcolar 2019-2020, şi 34 de profesori, personal didactic şi personal nedidactic al unităţii de învăţământ.

Valoarea totală a proiectului este de 2.910.142,72 lei cu T.V.A., 98% reprezentând fonduri nerambursabile, iar 2% contribuţia Municipiului Galaţi. Proiectul, cu perioada de implementare între 28 septembrie 2018 şi 31 octombrie 2019, a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 - Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B - Clădiri publice.

Pe Axa prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, municipalitatea are proiecte pentru şcoli de aproximativ 6,3 milioane de euro. Astfel, vorbim despre proiecte finalizate la Şcoala Gimnazială nr. 22, Şcoala Gimnazială nr. 40 "Iulia Haşdeu" şi la Şcoala Gimnazială nr. 3. În total au fost atrase 1,8 milioane de euro pentru cele trei unităţi de învăţământ. Tot pe această axă, proiectele în contractare sunt de circa 4,5 milioane de euro pentru alte cinci unităţi de învăţământ, respectiv Şcoala Gimnazială nr. 17, Liceul Tehnologic Anghel Saligny, Liceul Tehnologic "Dunărea", Şcoala Gimnazială "Gheorghe Munteanu" şi Şcoala Gimnazială nr. 28.

"Astăzi putem spune că încă o unitate de învăţământ este proaspăt reabilitată cu bani din fonduri europene. Este vorba despre Şcoala Gimnazială nr. 40, din Micro 18. Pentru aceste lucrări ample municipalitatea a atras la Galaţi, din fonduri europene, aproape 600.000 de euro. Ne bucurăm că încă o şcoală a primit toate cele necesare în beneficiul celor 237 de elevi şi aproape 40 de profesori şi personal auxiliar, astfel încât actul educaţional să se poată desfăşura în condiţii optime. În total vorbim despre 18 proiecte de acest gen care vizează reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ din Galaţi", spune primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Articole similare:
- Reabilitarea termică cu fonduri europene a Şcolii Gimnaziale nr. 22, finalizată

- Lucrările de reabilitare de la Şcoala nr. 3, finalizate (FOTO)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu