Clădire nouă cu fonduri europene pentru ambulatoriul Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna“ Galaţi Recomandat

Joi, 07 Noiembrie 2019 15:39
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Spitalul de Psihiatrie „Elisabeta Doamna“ Galaţi este una dintre cele mai vechi unităţi spitaliceşti din ţară. Spitalul a fost înfiinţat în anul 1877, funcţionează în sistem pavilionar şi dispune de 235 de paturi. Clădirile au fost construite între anii 1894 - 1927 fiind trecute în lista ansamblelor de patrimoniu. Deşi cu o arhitectură deosebită, clădirile nu mai corespund cerinţelor actuale. În primul rând, ambulatoriul acestui spital a ajuns să fie mult subdimensionat pentru necesităţile actuale. Mai mult de atât, spitalul are un număr de peste 100.000 de pacienţi pe an, care necesită asistenţă medicală de specialitate, într-o unitate sanitară modernizată şi dotată la standarde europene.

În acest context, municipalitatea a identificat oportunitatea de a face investiţiile necesare în această unitate spitalicească prin intermediul unui proiect cu finanţare europeană. Astfel, joi, 07 noiembrie 2019, la sediul Primăriei municipiului Galaţi, primarul Ionuţ Pucheanu şi Luminiţa Mihailov, director al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, au semnat, contractul de finanţare europeană pentru proiectul „Reabilitarea, extinderea şi dotarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Psihiatrie «Elisabeta Doamna» Galaţi”. Este vorba despre o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, prin intermediul căreia ambulatoriul, care în prezent are aproximativ 300 mp, se va extinde cu încă 700 mp, prin construirea unui corp de clădire cu regim de înălţime S+P.

În plus, vor fi realizate lucrări de consolidare şi reabilitare pentru clădirea în care funcţionează în prezent ambulatoriul, înlocuirea tâmplariei existente, refacerea instalaţiilor electrice, termice, montare centrală tratare aer proaspăt, montarea unui sistem de reducere a consumului de energie (sistem de climatizare şi încălzire), instalaţii panouri fotovoltaice, etc. Tot prin intermediul acestui proiect, finanţat prin Programul Operaţional 2014-2020, Axa prioritara - 8 - Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, va fi alocată o sumă de aproape 1 milion de euro pentru dotarea cu echipamente medicale de ultimă generaţie pentru Radiologie şi imagistică medicală, explorări funcţionale, laborator TEC, laborator analize medicale. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 14.545.756,74 lei, iar durata de implementare a proiectului este până la data de 31 decembrie 2021.

Primăria municipiului Galaţi mai are în domeniul sănătăţii, în implementare, două proiecte cu fonduri europene la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan“, în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro, pentru modernizarea ambulatoriului integrat şi a compartimentului de primiri urgenţe. În plus, municipalitatea a depus un proiect cu fonduri europene de peste 3,4 milioane de euro care vizează relocarea, reabilitarea, modernizarea şi dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „Buna Vestire“ Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu