Peste 300 de pensionari, dar în două tranşe, au protestat astăzi în piaţa din faţa Prefecturii împotriva Guvernului şi a preşedintelui Iohannis căruia i-au cerut demisia. Protestul pleacă de la scăderea nivelului de trăi până la limita de subzistenţă în timp ce preţurile la alimente şi energie le face viaţa aproape imposibilă.
Primii care au ocupat piaţa din faţa Prefecturii au fost Alianţa Europensionarilor din România. Ei au solicitat Guvernului să-şi respecte obligaţia constituţională (prevăzută la art.47) de a creşte nivelul de trai prin creşterea pensiilor, îndeosebi în aceste momente dramatice de creştere uriaşă a preţurilor la facturi, alimente şi medicamente.
Schimbarea de ştafetă între asociaţiile de pensionari pe platoul protestului a fost reglementată de jandarmi pentru că unii doreau să mai rămână, iar alţii doreau locul liber aşa că s-a intervenit pentru a se curma neînţelegerile.
Evident, în mare parte protestul următor susţinut de Uniunea Judeţeană a Pensionarilor Galaţi, Uniunea Pensionarilor Siderurgistul şi alte organizaţii şi asociaţii a avut acelaşi scop, dar mesajul mult mai radical cerându-se demisia ministrului Muncii, Energiei şi a preşedintelui Iohannis. Solicită creşterea pensiilor nu doar cu rata inflaţiei şi chiar privesc cu groază lunile de iarnă care se apropie din pricina preţurilor mari.
Pensionarii pregătesc o serie de proteste care vor începe încă de săptămâna viitoare prin pichetări ale Guvernului, urmând că acestea să fie încheiate cu un miting la Bucureşti în care să fie prezente toate organizaţiile din ţară.
Cu groaza-n ochi, peste 300 de pensionari din Galaţi au cerut creşterea pensiilor în stradă Recomandat
Marți, 11 Octombrie 2022 14:42
Publicat în
Știrea zilei
Etichetat cu
Articole recente - Maria ROMANIŢĂ
Mai multe din această categorie:
« Galaţi: Se opreşte curentul în oraş şi mai multe localităţi din judeţ
Restaurante, pizerii şi fast food-uri cu renume din Galaţi, închise de Protecţia Consumatorilor (FOTO/VIDEO) »