Cursuri de pregătire a populaţiei în caz de dezastre, în parcarea Shopping City Galaţi Recomandat

Marți, 29 Noiembrie 2022 07:57
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Caravana SMURD „Fii Pregătit!” şi Centrul mobil de pregătire a populaţiei îi aşteaptă pe gălăţeni, pe 29 şi 30 noiembrie, în parcarea Shopping City.
În cele două zile, între orele 10.00 şi 17.00, gălăţenii sunt aşteptaţi la cursuri de prim ajutor şi prevenţie, organizate gratuit de instructorii si voluntarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi.
Cursurile oferite vor include prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România - cutremure, inundaţii, incendii - şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă.
Centrul mobil are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor.
De asemenea, Centrul mobil de instruire a populaţiei pentru răspuns la situaţii de urgenţă este dotat cu echipamente inteligente ce simulează diverse situaţii de urgenţă, folosind scenarii pentru prevenirea incendiilor, tehnologii de recunoaştere a pericolelor şi efecte multimedia.
Obiectivul acestor sesiuni de instruire este de a cultiva în rândul cetăţenilor comportamente preventive, scopul fiind acela de a reduce numărul de accidente care au loc în locuinţe.
Caravana „Fii pregătit!” - Centrul mobil de pregătire a populaţiei este un proiect al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, operat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi care a fost susţinut de Fundaţia pentru SMURD.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu