Damen Galaţi trimite 50% dintre angajaţi în şomaj tehnic și concediu de odihnă

Vineri, 03 Aprilie 2020 12:44
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Şantierul Naval Damen Galaţi a decis să reducă efectivul forţei de muncă prezente în şantier cu 50% pentru a asigura atât sănătatea şi siguranţa tuturor angajaţilor, dar şi continuitatea activităţii companiei, în contextul pandemiei de coronavirus.

”În consecinţă, începând cu luni, 6 aprilie, 50% din efectivul şantierului îşi va continua activitatea zilnică, iar 50% va intra în concediu de odihnă sau şomaj tehnic. Măsura se va aplica în perioada 6 – 30 aprilie în două etape, prin rotaţie, după cum urmează: 50% din personal merge la lucru, iar 50% în concediu de odihnă/şomaj tehnic, după care rolurile se inversează. Această rotaţie de personal este o măsură necesară în scopul menţinerii unui nivel de funcţionare a şantierului care să poată fi susţinut de un mediu de lucru sănătos, dar şi pentru a respecta regulile şi dispoziţiile impuse de autorităţile române. Avem încredere că toate eforturile noastre contribuie la protejarea angajaţilor noştri dar şi a întregii comunităţi locale asigurând totodată o dorită continuitate a activităţii companiei noastre”, se arată într-un comunicat de presă al Şantierului Naval Galaţi.  

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu