Descinderi în judeţul Galaţi, după hoţii de curent (FOTO/ VIDEO) Recomandat

Joi, 15 Iulie 2021 11:38
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii gălăţeni au organizat şi desfăşurat, în colaborare cu reprezentanţi ai Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Galaţi, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor de energie electrică.

Acţiunea, la care au participat poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică, Serviciului Poliţie Rutieră, Serviciului Criminalistic şi Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, a vizat, în acelaşi timp, menţinerea unui climat de ordine publică şi identificarea încălcărilor legislative în domeniul circulaţiei rutiere.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate în cursul zilei de 14 iulie a.c., în localitatea Podoleni, din judeţul Galaţi, au fost legitimate peste 50 de persoane şi verificate 30 de locuinţe.

În urma acestor verificări, poliţiştii au întocmit 3 dosare penale, fiind constatată comiterea a 6 fapte de furt de energie electrică şi de executare sau folosire de instalaţii electrice, în scopul racordării directe la reţea. Astfel, la trei dintre domiciliile controlate au fost identificate instalaţii electrice artizanale, respectiv derivaţii înaintea grupului de măsură, energia electrică consumată nefiind contorizată.

Totodată, poliţiştii au constatat 16 fapte contravenţionale, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 7.540 de lei.

Activitatea s-a desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

VEZI FOTO/ VIDEO mai jos! ↓

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu