Facilităţi pentru datornicii la întreţinere

Joi, 29 Septembrie 2011 03:00
Publicat în Știrea zilei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Reprezentanţii Apaterm, mai exact administratorul special Adriana Stratulat şi Florin Mateiţă, reprezentantul firmei care se ocupă de reorganizarea societăţii, au schiţat ieri planul de măsuri care vizează reorganizarea societăţii, plan care trebuie aprobat pe data de 7 octombrie în cadrul adunării generale a creditorilor şi ulterior, pe data de 11 octombrie, în instanţă. Una dintre măsurile care ar urma să fie puse în practică, potrivit informaţiilor date de cei doi reprezentanţi ai Apaterm, vizează o îmbunătăţire a relaţiei dintre societate şi clienţii săi, ceea ce va însemna şi o strategie de marketing cât şi acordarea, în anumite condiţii, a unor facilităţi la plata datoriilor de către asociaţiile rău platnice care vor semna un angajament în acest sens. Explicaţii, cel puţin la nivel de teorie deocamdată, le-a dat reprezentantul societăţii care se ocupă cu reorganizarea Apaterm, Florin Mateiţă, care a subliniat că în cazul fiecărei asociaţii se vor purta discuţii punctuale şi se va ajunge la un acord în funcţie de situaţia existenţă.
„Să luăm ca punct de referinţă, de exemplu, data de 11 octombrie, când ar urma să se aprobe planul de reorganizare a Apaterm. Să presupunem că la acea dată o asociaţie de locatari are o datorie de bază de 100.000 de lei, la care se mai adaugă penalităţi în sumă tot de 100.000 de lei. În urma discuţiilor pe care le vom purta cu reprezentanţii acestei asociaţii, am putea ajunge la o înţelegere potrivit căreia, în afară de factura curentă, în fiecare lună asociaţia să ne plătească o anumită sumă din datoria de bază înregistrată la data de referinţă, ceea ce va însemna ştergerea unui anumit procent din penalităţi. Mai precis, plata eşalonată a datoriei va însemna ştergerea treptată a penalităţilor”, a declarat Florin Mateiţă.
Adriana Stratulat a explicat că măsura poate fi pusă deocamdată în practică doar în cazul asociaţiilor de locatari, deoarece Apaterm nu are încheiate contracte de furnizare decât cu asociaţiile, în timp ce primarul Dumitru Nicolae a declarat că aceasta ar fi singura modalitate de acordare a unor facilităţi la plată către asociaţiile de locatari şi nu legea Ciucă, care, în opinia sa, nu poate fi aplicată.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu